Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Proiectul privind introducerea gazelor naturale în comuna Mica, tot mai aproape de finanțare

Publicat acum

pe

Veste bună! Proiectul privind introducerea gazelor naturale în comuna Mica este tot mai aproape de finanțare.

”Un răspuns favorabil am primit astăzi la cererea de finanțare depusă în decembrie 2020 în cadrul Programul Operațional Infrastructura Mare, apelul de proiect: POIM/859/8/2/Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine, privind investiția ,,Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Mica (loc. Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea, Nireș), jud. Cluj.

Proiectul a fost admis în prima etapă de verificarea administrativă și eligibilitate, și sperăm ca în cel mai scurt timp să semnăm contractul de finanțare. Investiția are o valoare de 5.476.590,42 euro. Lungimea rețelei de distribuție de gaze naturale va fi de 41,823 km care va cuprinde localitățile Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea și Nireș din comuna Mica.

Dezvoltarea comunei noastre este prioritatea mea. Voi face tot posibilul ca locuitorii să beneficieze de toate serviciile necesare și îmi doresc ca împreună să putem construi o comună europeană. Implementarea unui proiect necesită mult timp, multă implicare din partea întregii echipe, multe ore de muncă și în același timp răbdare. Vreau să aduc mulțumiri echipelor de implementare, consilierilor locali, colegilor din Primăria Mica și tuturor cetățenilor comunei noastre, care au crezut în mine, m-au susținut și au fost mereu alături de mine.Împreună dezvoltăm comuna zi de zi! Construim împreună, continuăm împreună!”, a transmis primarul Tiberiu Zelencz.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER