Conectează-te cu noi

Administraţie

Punctul de vedere al primarului municipiului Dej privind plățile către salariați

Publicat acum

pe

Primarul municipiului Dej, Morar Costan ne-a trimis un punct de vedere ca urmare a publicării articolului ”Raportul Curții de Conturi: abateri de milioane la Primăria Dej! Angajații au fost plătiți nejustificat”.

Redăm integral comunicatul primarului. ”Referitor la concluziile Curții de Conturi privind drepturile plătite personalului în sumă de 2.928.002 lei, precizăm faptul că acestea reprezintă sporul de dispozitiv în procent de 25% acordat salariaților.

Includerea acestui spor de dispozitiv s-a realizat pentru punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești prin sentinţe pronunţate, rămase definitive şi executorii, de către Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Cluj, respectiv a Sentinţei civile nr.231/2008 la Dosarul 5477/117/2007 (litigiu privind funcţionarii publici) şi a Sentinţei civile nr.666/2008 la Dosarul 5478/117/2007 (litigiu privind personalul contractual).

Prin urmare acordarea sumelor către salariați a fost realizată în cadru legal, conform unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Menționăm că din cauza neacordării sporului de dispozitiv salariaților, în anul 2008, în urma procesului intentat  Primăriei Dej, de către sindicatul salariaților, s-au emis sentințe judecătorești definitive care obligau primăria să plătească salariaților spor de dispozitiv, în valoare de aproximativ 3.600.000 lei pentru plata căruia am făcut mari eforturi, pentru a distribui sumele prevăzute de sentințe cu penalizări, prin eșalonări, pe perioada 2008-2016. Și în prezent mai avem de achitat până în data de 05.04. 2018 aproximativ 480.000 lei.

În virtutea experiențelor anterioare, era firesc să acordăm sporul de dispozitiv angajaților, pentru că altfel ne expuneam din nou unui proces cu sindicatul salariaților, în care Primăria Dej risca să plătească la fel ca în urma sentințelor anterioare, milioane de lei ca spor de dispozitiv retroactiv și penalități pentru neacordarea lui.

În acest context situația se va decide în instanță, însă Primăria Municipiului Dej nu mai riscă plata penalităților și majorărilor de întârziere, la fel ca în situația expusă anterior”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER