Conectează-te cu noi

Administraţie

Raportul activității Poliției Locale Dej pe anul 2014 – FOTO

Publicat acum

pe

Politia Locala Dej

În cadrul ședinței Consiliului Local Dej, șeful Poliției Locale Dej, ing. Bogdan Adrian a prezentat în fața executivului și a aleșilor locali „Raportul privind activitatea Serviciului Poliției Locale Dej pe anul 2014”.

Trebuie precizat faptul că Poliția Locală Dej funcționează ca și un compartiment în cadrul aparatului de specialitate al primarului, organizat la nivel de serviciu, conform prevederilor „Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a Poliției Locale”.

Serviciul „Poliția Locală Dej” este condus de ing. Bogdan Adrian din data de 29 martie 2013 și are o structură totală pe 37 de funcții din care:

  • 1 de conducere;
  • 24 de funcții publice de execuție;
  • 12 funcții contractuale de execuție;
  • 2 dintre posturile de execuție care sunt vacante.

Compartimentul ordine și liniște publică, pază bunuri are 15 polițiști locali la ordine publică și 10 polițiști la pază obiective, 1 referent și un muncitor. Compartimentul circulația pe drumurile publice are 4 polițiști locali, compartimentul disciplină în construcții și afișaj stradal are 1 polițist local, compartimentul protecția mediului 1 polițist local, compartimentul activitate comercială 1 polițist local și compartimentul privind evidența persoanelor 3 polițiști locali.

Problema stării și practicii disciplinare în cursul anului 2014, a constituit o prioritate majoră, aflată permanent în atenția conducerii Serviciului Poliției Locale Dej, luându-se măsuri pentru eficientizarea activității de îndrumare și control, pentru a reuși o mai bună cunoaștere a situației reale din rândul personalului, a disfuncționalității care conduce la comiterea de abateri disciplinare și înlăturarea acestora. În perioada supusă analizei nu au fost aplicate sancțiuni disciplinare cu mustrare scrisă sau diminuarea drepturilor salariale pe o anumită perioadă.

Față de polițiștii care au încălcat prevederile regulamentului intern, săvârșind fapte de o gravitate redusă, conducerea serviciului Poliției Locale Dej a luat măsura atenționării unui număr de 2 polițiști locali.

În ciuda eforturilor depuse, la nivelul serviciului de poliție locală se înregistrează suficiente cazuri de superficialitate în pregătirea profesională proprie, dezinteres la îndeplinirea sarcinilor de serviciu și realizarea indicatorilor de performanță, fapt pentru care în cursul anului 2015 se vor lua măsuri de documentare, materializate în propuneri legale, acționând operativ pentru prevenirea săvârșirii de abateri disciplinare.

Principalele obiective ale Poliției Locale Dej pentru anul 2015, constau în:

  • perfecționarea continuă a profesionalizării efectivelor, sub aspectul cunoașterii noilor acte normative, dar și a măsurilor de intervenție și acțiune în teren în conformitate cu prevederile Legii 155/2010, privind eficientizarea serviciului polițienesc;
  • formarea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, dar și în domeniul circulației rutiere în funcție de numărul de locuri repartizat fiecărei instituții și perioada cursului;
  • conceperea unui sistem legal și eficient în vederea eradicării fenomenului de cerșetorie și vagabondaj de pe raza municipiului Dej;
  • îmbunătațirea stării și practicii disciplinare în rândul efectivelor Poliției Locale Dej, prin manifestarea de toleranță zero față de încălcările regulamentului intern, respectarea Legii nr. 188/1999 republicată, a Legii 155/2010 și pentru lipsa de reacție față de îndeplinirea indicatorilor de eficiență.

 

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

TU AI DAT LIKE?

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER