Conectează-te cu noi

Eveniment

Razie de amploare în Dej și în zonele limitrofe! În prim-plan, hoții de produse agricole și de animale

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Miercuri, 7 august, efective mărite de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Dej – Biroul de Investigații Criminale, Biroul Rutier, Biroul de Ordine Publică, Compartimentul Criminalistic și Secţia 5 Poliţie Rurală Dej, împreună cu jandarmi și specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Electrica Furnizare, au derulat o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale şi contravenţionale, a infracțiunilor cu violență, a furturilor de animale și produse agricole de pe câmp.

De asemenea, s-a acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea persoanelor care fac obiectul cercetărilor și se sustrag urmăririi penale.

În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere privind dosare penale aflate în instrumentarea polițiștilor.

Au fost legitimate 119 persoane și controlate 78 de autovehicule, fiind constatate 5 infracțiuni (ex. conducerea unui vehicul fără permis, sub influența alcoolului etc).

De asemenea, pentru neregulile constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 2 permise de conducere (pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și depășirea vitezei legale) și un certificat de înmatriculare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER