Conectează-te cu noi

Naţional

Românii, mai preocupați de mediu! Vânzările de autoturisme ecologice, în creştere cu peste 65% în 2018

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride şi plug-in) vândute anul trecut în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de anul 2017, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de Agerpres.

Conform datelor citate, din totalul înregistrat în perioada ianuarie – decembrie 2018, un număr de 3.585 de exemplare sunt vehicule hibrid, în urcare cu 59,8% comparativ cu intervalul similar din anul precedent, 682 sunt electrice 100% electrice (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).

În perioada analizată, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea se situa la 2,1%.

În ultima lună a anului 2018, au fost comercializate 555 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 9,25%, comparativ cu datele din luna noiembrie a anului trecut, când s-au înregistrat 508 de exemplare noi vândute.

Datele APIA relevă că, în topul celor mai comercializate autoturisme pur electrice, anul trecut primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 175 de unităţi, urmată de BMW (148 de exemplare), Renault (119), smart (116), Kia (59), Nissan (54), alte mărci (10) şi Mercedes Benz (1).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Toyota (3.198 unităţi), Lexus (147), Ford (65), Kia (62), Hyundai (58), Suzuki (34), Mercedes Benz (20) şi Land Rover (1).

De asemenea, în ierarhia vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Volkswagen – cu 82 de unităţi comercializate. Pe locurile următoare se clasează: Volvo (45 exemplare), BMW (44), Mitsubishi (41), Porsche (33), Mercedes Benz (30), Mini (13), Audi (9) şi Land Rover (8).

La jumătatea lunii martie din 2018, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului „Rabla Plus”, destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică.

Ministerul de resort estima, la vremea respectivă, că românii vor cumpăra, prin acest program, 2.000 de maşini electrice, în cursul anului trecut.

Accesarea programului nu a fost condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” (de 6.500 de lei) s-a putut cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul „Rabla Plus”, numai în cazul în care solicitantul urma să achiziţioneze fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.

Naţional

ANM anunță trei zile de caniculă! Vom avea parte de nopți tropicale și de temperaturi ce vor urca până la 36 de grade!

Publicat acum

pe

loading...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o nouă informare meteorologică de disconfort termic, valabilă până duminică.

Potrivit meteorologilor, vineri, sâmbătă și duminică, 23, 24 și 25 august, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35…36 de grade local în Oltenia și Muntenia și izolat în Banat și Crișana, unde și nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime cuprinse în general între 19 și 22 de grade.

ANM mai precizează că în special în după-amiaza și seara de duminică, 25 august, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele montane.

Continuă să citești

Naţional

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a continuat astăzi cu proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Peste 43.500 de candidaţi susțin, începând de miercuri, probele din a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Miercuri, absolvenții au susținut proba scrisă la Limba şi literatura română, iar ieri proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Astăzi, candidații înscriși au susținut proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar luni, 26 august, proba la alegere a profilului şi specializării.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se desfăşoară în zilele de 27 şi 28 august, fiind urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă, pe 29 august. Evaluarea competenţelor digitale are loc în zilele de 30 august şi 2 septembrie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este programată să aibă loc în zilele de 2 şi 3 septembrie.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul dedicat, este prevăzută pentru data de 3 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 7 septembrie.

Continuă să citești

Naţional

DNA: Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă, foşti şefi ai ANAF, trimişi în judecată pentru luare de mită

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Sorin Blejnar, fost şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), şi Viorel Comăniţă, fost vicepreşedinte al instituţiei, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Sorin Blejnar, la data faptei preşedinte al ANAF, Viorel Comăniţă, la data faptei vicepreşedinte al ANAF cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Sorin Florea, la data faptei comisar general adjunct al Gărzii Financiare, pentru luare de mită şi a Andreei Florentina Blejnar, persoană din familia primului inculpat, pentru complicitate la luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul transmis instanţei că Blejnar, Comăniţă şi Florea ar fi primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cei trei să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de societatea comercială coordonată de omul de afaceri. Ajutorul dat de Andreea Florentina Blejnar a constat în primirea banilor destinaţi lui Sorin Blejnar de la doi interpuşi ai omului de afaceri.

Concret, arată anchetatorii, cei trei ar fi primit drept mită următoarele sume de bani: Sorin Blejnar – 1.200.000 euro în perioada mai 2011 – aprilie 2012, Viorel Comăniţă – 960.000 euro în perioada mai 2011 – mai 2012, Sorin Florea – 300.000 euro în perioada mai 2011- iunie 2012

DNA menţionează că sumele primite drept mită de cei trei ar fi avut caracterul unei „taxe de protecţie”, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de omul de afaceri care plătea respectiva „taxă” să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.

Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date funcţionarilor publici, pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice şi juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată prin decizie definitivă, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale şi pedeapsa complementară a dizolvării”, se precizează în comunicat.

În cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile lui Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă şi Sorin Florea, până la concurenţa sumelor reprezentând obiectul infracţiunilor de mită reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei trei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpaţilor Blejnar, Comăniţă şi Florea.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ANUNȚ

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare