Conectează-te cu noi

Administraţie

S-A DECIS! Parcul Balnear Toroc Dej va fi reamenajat și extins! Vom avea tobogane și mai multe bazine – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Consiliul Local Dej sedinta (2)

Consilierii locali din Dej au decis azi aprobarea proiectului de hotărâre ”privind aprobarea finanțării multianuale a obiectivului de investiții Reamenajare şi extindere luciu apă piscină exterioară și extindere plajă nisip Complex Balnear Toroc”.

La ședința extraordinară, care a început la ora 16 în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Dej, au participat numai 13 aleși locali. Primarul Morar Costan a pus din nou pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind reamenajarea și extinderea Parcului Balnear Toroc Dej, proiect amânat în urmă cu o săptămână de aleșii locali.

Astăzi, după scurta introducere făcută de primarul Morar Costan, prezentarea proiectului i-a revenit arhitectului Dorin Munteanu. Acesta a arătat din punct de vedere tehnic ce reprezintă extinderea și reamenajarea Torocului, iar apoi a stat la dispoziția consilierilor locali pentru întrebări și nelămuriri.

Mai întâi, Traian Mureșan, care astăzi a fost și președinte de ședință, a declarat că nu se regăsește în acest proiect și că ”nu întrunește condițiile necesare, pentru mine, bineînțeles”. Buburuz a atras apoi atenția asupra importanței calității lucrărilor. ”Să nu facem rabat de la calitate, aceasta să fie pe primul loc”, a declarat reprezentantul PNL. Tot acesta a adus în discuție și praful care va ajunge în bazine de pe strada Albăstrelelor – aflată în imediata apropiere, situație pe care primarul a promis că o va rezolva în primăvară.

Cîmpan a venit cu mai multe amendamente, explicându-le consilierilor câteva aspecte extrem de importante. Mai întâi a arătat că plaja cu nisip nu poate fi amplasată lângă bazine, din motive destul de evidente, fiind astfel nevoie de iarbă. Apoi, acesta le-a explicat aleșilor importanța adâncimii apei, iar în finalul cuvântului său a atras atenția asupra autorizațiilor speciale necesare pentru tobogane. Cîmpan le-a mai zis consilierilor că e nevoie de o singură cameră tehnică și totodată că șezlongurile ar fi bine să fie din aluminiu pentru a rezista cât mai mult. Următorul ales local desemnat ”la cuvânt” a fost Dora Muncelean, PSD-ista felicitând inițiativa primarului și spunând că ”domnul arhitect are ochi de specialist”, cu referire la micile amendamente aduse de Vali Cîmpan, mai ales în privința piscinelor rotunde.

Lazăr a avut și el câteva întrebări tehnice despre uzura actualei piscine, dar și despre barul care se dorește amplasat în bazin. Totodată, UNPR-istul a întrebat din nou de ce nu sunt aduse pe masă și alte variante/proiecte pentru reamenajarea și extinderea Parcului Balnear Toroc Dej.

Cel mai vehement consilier local a fost cu siguranță Marius Butuza. ”Nu este normal să avem în față aceeași variantă de proiect, în aceeași formă”, și-a început reprezentantul PNL discursul. În contextul în care la inaugurarea camerelor de cazare de la Parcul Balnear Toroc, primarul Morar Costan a spus că aproximativ 450.000 de persoane au trecut pragul spațiului destinat relaxării, Butuza a făcut un calcul în baza încasării a 10 lei/persoană și l-a întrebat pe edil unde a ajuns fabuloasa sumă de 1 milion de euro încasată de la acești oameni. De asemenea, Butuza a prezentat în fața Consiliului Local Dej mai multe fotografii realizate la Toroc, în care s-a putut observa starea actuală – în unele zone, mai ales lângă lacul sărat, destul de proastă – în care se află Torocul (vezi imaginile în GALERIA FOTO de mai jos).

În final, proiectul a trecut cu 11 voturi ”pentru”, doar Marius Butuza și Traian Mureșan abținându-se.

Vă reamintim, investiția totală se ridică la 4300 mii lei (43 miliarde lei vechi). Suma de 2050 mii lei ar urma să fie alocată acum, în 2015, urmând ca restul, 2250 mii lei, să fie distribuită anul viitor, în 2016. Lucrările constau în amenajarea a două piscine pentru adulți, un bazin pentru copii, un bazin cu apă sărată, tobogane, dușuri și extindere plajă. După finalizarea acestor lucrări, luciul de apă se va întinde pe 2659,80 mp (existent + extindere), iar plaja pe 1042,20 mp.

Amplificarea luciului de apă se va face prin amenajarea următoarelor suite de bazine:

  • bazin adulți 700 mp
  • bazin copii 95 mp
  • bazin descărcare tobogane acvatice 165 mp
  • bazin apă sărată 112 mp

La ședința extraordinară din această după-amiază, la punctul doi de pe ordinea de zi, aleșii locali au votat tarifele pentru spațiile de cazare de la Toroc, după cum urmează:

  • pat în cameră dublă – 40 RON
  • pat în cameră triplă – 30 RON
  • pat în cameră single – 80 RON
  • mic dejun – 10 lei/persoană

Prețul de cazare include și prețul biletului de intrare în bază.

Citește și:

Locuitorii din Dej AU DECIS cum vor să arate Parcul Balnear Toroc Dej. Vezi rezultatele!

PREMIERĂ. Parcul Balnear Toroc din Dej SE EXTINDE. Tobogane și bazine ca la Figa? PROIECTUL AMÂNAT! – FOTO/VIDEO

Reclamă
2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER