Social-Cultură
Salina Ocna Dej, comenzi la foc continuu. Peste 1000 de tone de sare ies zilnic pe poartă
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișDe la Salina Ocna Dej pleacă în jur de o mie de tone de sare în fiecare zi către direcţiile regionale de drumuri şi către primării. Zeci de camioane stau zilnic la rând pentru a fi încărcate, iar pentru a face faţă comenzilor, minerii lucrează şi noaptea.
Cel mai mare client al Salinei din Dej este Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, care deszăpezşte drumurile naţionale în şase judeţe. Până acum a cumpărat aproximativ 33.000 de tone de sare şi a folosit deja jumătate.
Ca să facă faţă comenzilor, minerii extrag sarea noaptea, pentru a asigura stocul necesar în ziua următoare.
Practic, de când a nins, producţia salinei a crescut considerabil: 1.500 de tone se extrag pentru industrie, iar alte 1.500 pentru drumari.
„Ne-am reglat, pot să spun, în aşa fel încât aceste cantităţi se dau sigur într-o zi. Dacă sunt vârfuri suntem pregătiţi, lucrăm pe trei schimburi”, a declarat, pentru Digi24.ro, Torpenyi Francisc, directorul Salinei Ocna Dej.
După ce sarea va fi împrăştiată, n-o să distrugă drumurile, spun autorităţile.
„Nu are niciun efect asupra asfaltului, are eventual asupra rigolelor din beton, dar şi acolo s-a modificat clasa de beton, lucrăm cu o clasă mult superioară”, a declarat, pentru sursa citată, Eugen Cecan, director DRDP Cluj.
Potrivit companiei de drumuri şi autostrăzi, pentru deszăpezirea drumurilor din România se folosesc 60 de grame de sare pe metru pătrat.