Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Șapte noi stații de clorinare a apei potabile în județul Cluj!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat autorizația de construire, în comuna Geaca, a unei stații de clorinare a apei potabile. Aceasta face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează amplasarea, pe traseul coloanei de distribuție de pe teritoriul județului Cluj, a șapte stații de clorinare la Gherla, Huedin, Lujerdiu (comuna Cornești), Geaca, Luna de Jos (comuna Dăbâca), Dângăul Mare (comuna Căpușul Mare) și Hășdate (comuna Săvădisla).

În valoare totală de 2.091.484 lei, investiția în cele șapte stații este finanțată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare, constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Ceea ce ne preocupă, în paralel cu extinderea continuă a rețelelor și racordarea unui număr cât mai mare de locuitori la apă și canalizare, e să creștem constant calitatea apei pe care o furnizăm clujenilor”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean.

Stația de la Geaca va fi amplasată în imediata vecinătate a stației de pompare din localitate și va avea rolul de a asigura consumatorilor din localitate o apă de înaltă calitate, certificată. În funcție de condițiile atmosferice, lucrările de execuție urmează să înceapă la finalul lunii ianuarie a.c.

Amplasarea celor șapte stații de clorinare a fost decisă pentru a se realiza o tratare suplimentară a apei din rețea. În prezent, această operațiune are loc, inclusiv prin clorinare, la sursele de captare, însă, din cauza lungimii considerabile a rețelei de distribuție, s-a considerat oportun ca în anumite localități apa să fie supusă unui proces adițional de tratare.

Ştiri din zonă

COD GALBEN și PORTOCALIU pentru județul Cluj!

Publicat acum

pe

loading...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări COD GALBEN și COD PORTOCALIU, valabile duminică și luni. Vor fi intensificări ale vântului și ninsori în zona de munte.

Prima atenționare meteo este valabilă duminică, 23 februarie 2020, între orele 06.00-18.00. Vântul va sufla cu putere în zona montană. La altitudini de peste 1.500 m rafalele vor atinge 80…90 km/ h, iar în a doua parte a zilei, în nordul Carpaților Orientali va ninge viscolit.

De asemenea, intensificări ale vântului cu viteze în general de 50-55 km/ h vor fi și în nord-vestul țării.

Județele vizate: Bihor, Sălaj, Cluj, Argeș, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Harghita, Mureș, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Bacău, Neamț.

A doua avertizare este valabilă de duminică seara până luni după-amiaza. Va fi COD GALBEN de vânt de duminică, 23 februarie, ora 18.00, până luni, 24 februarie, ora 18.00.

Duminică seara, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, La munte vor fi rafale de 80…100 km la oră, iar în Transilvania, Moldova și Maramureș și nordul Crișanei vântul va atinge 65…80 km pe oră, iar pe arii restrțnse 85…90 km/ oră.

În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, în special luni, cu viteze de 55…70 km/ oră.

Vor fi precipitații pe arii extinse, în general moderate cantitativ în nordul și centrul țării, unde vor fi mai ales ploi.

La munte, cu precădere la altitudini mari vor predomina ninsorile.

COD PORTOCALIU de vânt și ninsori în zona montană, începând de duminică, 23 februarie, ora 20.00, până luni după-amiază, 24 februarie, la ora 18.00.

În zona montană vântul va avea intensificări susținute cu rafale de peste 110…130 km/ oră.

Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpații Orientali, apoi și în restul zonei montane, la altitudini in general de peste 1.600 m.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

ACCIDENT MORTAL în județul Cluj! Șoferul vinovat, REȚINUT după ce a fugit de la fața locului

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Vineri, 21 februarie, în jurul orei 19:20, în comuna Cătina, judeţul Cluj, pe DJ 161E s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Conducătorul autoturismului care a provocat evenimentul rutier a părăsit locul accidentului, ulterior fiind identificat.

În fapt, un tânăr de 22 de ani, din comuna Cătina, judeţul Cluj, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 161E, pe raza comunei Cătina, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, a intrat în coliziune cu un vehicul tip bicicletă, condus regulamentar pe sensul opus de mers, de un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din comuna Cătina, judeţul Cluj.

În urma impactului, bărbatul a fost proiectat pe partea carosabilă, suferind leziuni în urma cărora a survenit decesul acestuia.

După producerea accidentului, conducătorul auto care ar fi provocat accidentul a părăsit locul faptei, autoturismul fiind depistat de poliţişti la data de 22 februarie, în jurul orei 02.00, pe raza comunei Cătina. Ulterior, în urma activităţilor de căutare, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului pe raza respectivei comune.

În baza probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

O minoră a susținut că a fost violată. Polițiștii din Apahida nu ”au pus botul” la spusele ei!

Publicat acum

pe

loading...

Ieri, poliţiştii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au reţinut o tînără, în vârstă de 17 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, pentru reclamarea unor aspecte false.

În fapt, la data de 15 februarie a.c, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au fost sesizați despre faptul că o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Cojocna, județul Cluj, a plecat în data de 14 februarie, în jurul orei 21.00 de la adresa de domiciliu și nu s-a mai întors.

Polițiștii au desfășurat activități investigative în vederea depistării celei în cauză, iar în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15.00, tânăra de 17 ani s-a întors acasă, aspecte sesizate de către reprezentanții legali ai acesteia.

Conform relatărilor celei în cauză, pe durata plecării de la domiciliu, aceasta s-ar fi aflat în municipiul Câmpia Turzii, alături de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiu, care ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta împotriva voinței sale și ar fi determinat-o să consume substanțe interzise.

În urma celor relatate, polițiștii au demarat cercetările şi au fost efectuate investigaţii, iar din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că cea în cauză ar fi reclamat în fals aspectele prezentate.

Față de tânăra de 17 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare