Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Schimbări importante în structura de conducere a Poliției Municipiului Dej

Publicat acum

pe

Structura Politia Dej

Schimbări în structura de conducere a Poliției Municipiului Dej. Începând cu data de 1 august, la conducerea Biroului Rutier a ajuns subcomisar Remus Bârlean (FOTO 1), cel care ocupa această funcție în municipiul Gherla.

Totodată, cea de-a doua funcție din cadrul Poliției Municipiului Dej este ocupată începând de luni, 1 august, de cms. Dan Câmpan (FOTO 2), cel care a fost până la sfârșitul lunii trecute șef al Secției 5 Poliție Rurală Dej. Funcția ocupată de acesta din urmă nu este definitivă, el urmând să asigure interimatul până la organizarea concursului care va stabili definitiv cine va fi adjunct.

Locul lăsat liber de cms. Dan Câmpan este ocupat, tot de la începutul acestei luni, de către insp. principal Drăgan Florin, cel care făcea parte din Compartimentul Judiciar al Poliției Municipiului Dej.

Vă reamintim, această „mișcare” nu este singura din cadrul instituției dejene, la începutul lunii iulie, după plecarea cms. șef Mariana Ilieș, postul a fost ocupat de către fostul adjunct al Poliției Municipiului Dej, cms. șef Radu Rus, iar în primăvara acestui an conducerea Biroului Rutier a rămas fără șef, după ce col.(r) Florin Moldovan a trecut în rezervă.

 

FOTO – Arhivă

CITEȘTE ȘI: 

Cms. șef Mariana Ilieș părăsește Poliția Municipiului Dej

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER