Administraţie
Se redeschide târgul de animale de la Dej. Vezi cum arată acum – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișTârgul de animale de la Dej se va deschide în următoarea perioadă, după ce au fost finalizate investițiile demarate de Primăria Municipiului Dej în zonă.
Vă reamintim, pe data de 13 octombrie 2015, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialiști ai D.S.V.S.A. Cluj, au efectuat o acțiune la târgul de animale din Dej.
Activitatea a vizat verificarea modului de comercializare a bunurilor și animalelor, a condițiilor de deținere și transport a acestora, precum și a regulilor sanitar – veterinare.
În urma controlului au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Totodată, s-a constatat că târgul de animale funcționa fără autorizație emisă de către D.S.V.S.A Cluj. Astfel, pe lângă sancțiunea contravențională aplicată, s-a dispus închiderea locației până la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Acum, la aproximativ o jumătate de an de la închiderea locației, primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan, a declarat că investițiile în zona respectivă s-au finalizat și că în foarte scurt timp târgul de animale de la Dej se va deschide.
„S-au făcut demersuri pentru a investi în zonă, în așa fel încât să facem o investiție care să corespundă din punct de vedere sanitar, iar această investiție este acum finalizată. În această perioadă, vom depune și vom face toate demersurile necesare pentru a fi avizați pe linie sanitară. V-am spus acest lucru pentru că, până în acest moment, s-au făcut investiții pentru a delimita foarte clar zona de târg de animale. Am făcut un punct de sacrificare pentru miei și, pentru prima dată la Dej, marți, se vor putea sacrifica miei în condiții igienice, acceptate de toate forurile de specialitate, pe linie sanitară. Iată că după această mare investiție la Piața Agroalimentară Dej, am fost datori dejenilor să facem o piață modernă, dar, în același timp, să facem și un târg, pentru că avem tradiție pentru tot ce înseamnă târgul de animale de la Dej și n-am vrut să dispară acest lucru din zona noastră, din municipiul nostru”, a declarat primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan.
Vă reamintim, pe 6 octombrie 2015, reporterii Dej24.ro s-au deplasat în târg și au semnalat că acesta nu avea autorizație sanitar-veterinară de mai mulți ani de zile, însă funcționa fără probleme. În fiecare zi de marți, comercianții mergeau acolo și își vindeau animalele, deși zona arăta ca după război, peste tot fiind mormane de deșeuri rezultate din construcții, gunoaie, dar și mult noroi.
CITEȘTE ȘI: