Social-Cultură
Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge și la Dej, înainte de miezul nopții
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎn această seară, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Lumina va ajunge și la Dej, înainte de miezul nopții, conform spuselor preotului protopop Ioan Buftea.
„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2017, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie. Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române au fost invitate să trimită delegaţi la Aeroportul internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de 15 aprilie 2017, în jurul orei 18:30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.
Pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Lumina Sfântă va ajunge în jurul orei 22:00.
Conform spuselor preotului protopop Ioan Buftea, Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va ajunge „cu voia lui Dumnezeu” și la Dej, înainte de miezul nopții.
FOTO – Arhivă