Conectează-te cu noi

Naţional

Sindicatele CFR amenință cu proteste! De ce sunt nemulțumiți angajații

Publicat acum

pe

Angajaţii CFR aşteaptă până pe data de 20 aprilie aprobarea creşterii salariale cu 25 la sută, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla îşi rezervă dreptul să declanşeze acţiuni de protest, a declarat, miercuri, preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC), Grigore Mare.

Blocul Național Sindical a solicitat miercuri, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru de Dialog Social, să fie pusă în discuție, în regim de urgență, modificarea cadrului legislativ privind salarizarea în companiile cu capital de stat, a declarat Dumitru Costin în cadrul unei conferințe de presă organizată împreună cu FNFMC, citat de Agerpres.

Chiar astăzi, în cadrul reuniunii CNT pentru Dialog Social, de la care vin, BNS a insistat în întâlnirea cu primul ministru și ceilalți membri ai Guvernului ca, odată cu salarizarea în sectorul bugetar, să fie pusă în discuție, în regim de urgență, nevoia de modificare a cadrului legislativ în ceea ce privește salarizarea în companiile cu capital de stat. Există probleme majore, generate de această legislație.(…) Trebuie să vă reamintesc faptul că, din păcate, din cauza acestor prevederi legale, am avut și anul trecut și în anii care s-au scurs, situații în care bugetele companiilor au fost aprobate în lunile octombrie sau noiembrie, pentru anul în curs, deci îngrozitor de târziu. Acest lucru a determinat blocarea negocierilor colective. Nu poți fără un buget să faci negocieri colective„, a afirmat Costin într-o conferință de presă organizată împreună cu Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial.

Acesta a subliniat că întregul pachet legislativ trebuie regândit, deoarece, în caz contrar se riscă „perpetuarea acestor spețe”, ceea ce poate duce la revolte, reacții sindicale etc.

Așa cum v-am spus, am intervenit astăzi și am cerut regândirea întregului pachet legislativ în regim de urgență pentru că altminteri riscăm perpetuarea acestor spețe, care să ducă, așa cum s-a întâmplat recent, la revolte, la reacții sindicale, nu numai în zona transporturilor, ci și în zona energiei, în foarte multe alte domenii în care există firme cu capital de stat. Mai mult, aceste prevederi legislative sunt în măsură de a îngrădi negocierile colective, pentru că astăzi am ajuns ca în salarizarea din calea ferată să avem situații în care, indiferent de nivelul de pregătire, nivelul de studii, lucrul efectiv pe care îl face un lucrător din calea ferată, 60% din lucrători să fie plătiți cu salariul minim„, a precizat licerul sindical.

El a menționat că „incoerența” existentă, ani în șir, „la nivel de vârf” în Ministerul Transporturilor a dus la remanieri guvernamentale, fapt ce „a grevat” asupra unor decizii majore în ceea ce privește dezvoltarea, reformarea, modernizarea sistemului de transport pe calea ferată.

Când m-am referit la faptul că suntem dependenți de aprobarea acestor bugete nu putem uita faptul că ani în șir, și datorită incoerenței existente la nivel de vârf în Ministerul Transporturilor, incoerență ce a însemnat, printre altele, și remanieri guvernamentale nenumărate, deci o multitudine de miniștri care s-au succedat în funcție, niciunul ducându-și la bun sfârșit un mandat întreg, toate aceste lucruri au grevat și asupra unor decizii majore în ceea ce privește dezvoltarea, reformarea, modernizarea sistemului de transport pe calea ferată. Întârzieri uriașe în utilizarea banilor europeni nerambursabili, în modernizarea infrastructurii de transport, în modernizarea parcului de locomotive și vagoane, toate astea au dus astăzi la o situație extrem de complicată din punct de vedere al acestor companii.(…)„, a precizat Dumitru Costin.

Potrivit acestuia, decizia Guvernului ca o mare parte din profit să fie distribuit sub formă de dividende la bugetul de stat afectează dezvoltarea companiilor cu capital de stat, cărora „nu le mai rămâne nimic pentru investiții, dezvoltare, creșteri salariale”.

Vă aduceți aminte, prin legea bugetului, pentru a colecta mai multe venituri, actualul Guvern a stabilit ca o parte importantă a profiturilor companiilor cu capital de stat să se facă dividende la bugetul de stat. Afectează și astfel de decizii politice, asumate și de Parlamentul României, până una alta, afectează evident dezvoltarea acestor companii. Astăzi l-am întrebat pe primul ministru „ce le pot spune eu, colegilor mei, salariați în diverse companii cu capital de stat, care au performat, au închis anul trecut cu profit, când li se iau toate resursele financiare, nu se lasă aproape nimic pentru investiții, dezvoltare, creșteri salariale, iar banii se fac venituri la bugetul de stat, prin care se acordă, printre altele, și creșteri salariale în sectorul bugetar. Nu trebuie să transformăm acest tip de politici în tensiuni suplimentare în piața muncii, între diverse categorii de salariați pe care îi are România„, a mai spus președintele BNS.

Acesta a subliniat că protestul spontan de la CFR SA din data de 22 martie nu a fost coordonat și „executat” de structurile sindicale, dar a precizat că, în cazul în care negocierile cu reprezentanții Ministerului Transporturilor vor eșua, vor fi declanșate acțiuni de protest, mergând până la oprirea lucrului pe calea ferată.

Aș dori să vă citesc dintr-un raport, pentru că am primit mai multe de la liderii noștri de sindicat, în zilele în care a apărut acel protest spontan din calea ferată. Evident, acel protest nu a avut legătură, nu a fost coordonat, ghidonat, executat de structurile sindicale, pentru că vă informăm că, în situația în care negocierile noastre vor eșua cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, cu conducerile executive ale companiilor de cale ferată, suntem pregătiți să declanșăm acțiunile de protest, mergând până la oprirea lucrului în calea ferată, dar de această dată oprirea lucrului va fi făcută în condiții de maximă legalitate, cu informarea tuturor beneficiarilor serviciilor pe care le prestează colegii noștri. Aș fi vrut să vă citesc unul dintre rapoarte, toate sunt cam în aceeași notă, în care liderii noștri ne informau despre reacția salariaților, că acest protest spontan a fost declanșat ca urmare a nemulțumirilor cumulate în ultimii 27 de ani, dar în principal din cauza nivelului de salarizare și a condițiilor de muncă ce s-au degradat continuu. Aspectele vizează lipsa echipamentului individual de protecție, oboseala, stresul acumulat, lipsa de personal și a plății orelor suplimentare, pentru că restructurările de personal care s-au făcut în anii trecuți în calea ferată s-au făcut fără un audit competent de resurse umane, pentru că au fost vizate exact zonele de activitate hard din calea ferată, talpa, acolo unde se fac activitățile de bază„, a mai spus Dumitru Costin.

Acesta a adăugat că, pe de altă parte, a existat o protecție acordată diverselor categorii din calea ferată, posturi pe care, de regulă, se ajunge „cu protecție politică”, în timp ce „acolo unde se duce greul” s-au pierdut locuri de muncă.

În oglindă a existat o protecție acordată diverselor categorii profesionale din calea ferată, unde de regulă, pe posturile alea se ajunge cu spate politic și cu protecție, însă acolo unde se duce greul în calea ferată s-au pierdut locuri de muncă. Și activitatea de bază a acestor companii a fost afectată de lipsa resursei de personal, lipsa resursei de apă potabilă, lipsa mijloacelor de încălzire pe timp de iarnă, condiții de muncă improprii în multe puncte de lucru, nedemne chiar pentru cele mai sărace tari din lume, în ciuda faptului că liderii de sindicat au sesizat în repetate rânduri Inspecția Muncii pentru încălcarea prevederilor legale, pentru abuzurile care sunt făcute de managementul de vârf sau de managementul intermediar. Nu au existat la nivel de țară reacțiile normale și firești, pentru că, din păcate, de multe ori Inspecția Muncii răspunde la stimuli politici„, afirmat președintele BNS.

El a adăugat că, investigațiile interne ale conducerii companiilor din calea ferată legate de protestul spontan pot să ducă la escaladarea stării de tensiune și atunci „nu garantează” că nu va exista mai devreme de finele lunii viitoare „o reacție cu consecințe neplăcute”.

Deci, la sfârșitul lunii viitoare o să tragem linie. Între timp organizațiile sindicale se pregătesc de organizarea acțiunilor de protest, în conformitate cu prevederile legale și aș dori să fac un apel public la conducerile companiilor din calea ferată, care au declanșat anchete și investigații interne privitoare la revoltă recent derulată. Recunoaștem că este dreptul domniilor lor, în conformitate cu prevederile legale, dar atragem atenția că în acest climat de tensiune și nemulțumire generalizată printre lucrătorii de cale ferată, această abordare a domniilor lor poate să escaladeze starea de tensiune, iar atunci nu garantăm că nu va exista mai devreme de sfârșitul lunii aprilie o reacție cu consecințe neplăcute atât asupra companiilor, cât și asupra beneficiarilor de servicii de transport de cale ferată, de marfă sau de călători. Rugămintea este să nu abuzeze de această speță, să găsim soluții la masa tratativelor, calm, civilizat, pentru că altminteri riscăm să escaladăm starea de tensiune„, a avertizat Dumitru Costin.

 

Sursa – Feroviarul.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER