Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Situri arheologice aflate în apropiere de Dej, la un pas de a fi incluse în lista UNESCO

Publicat acum

pe

Zeci de situri arheologice din județul Bistrița-Năsăud, unele aflate în apropiere de Dej, ar putea fi incluse în lista UNESCO, conform unor informații transmise de Poarta Transilvaniei.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei a continuat pe cât posibil și pe parcursul anului 2020, în ciuda situației generate de pandemie, cercetările în cadrul Programului Național Limes. Astfel că principala activitate desfășurată a fost aceea a definitivării listei finale a siturilor arheologice incluse în lista Tentativă a UNESCO. Aceasta are ca și scop final includerea în lista UNESCO a acestui important monument al antichității, limes-ul roman aflat și pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. 

Au fost astfel identificate, cartate și analizate circa 48 de situri arheologice de pe raza județului Bistrița-Năsăud: 3 castre auxiliare (Ilișua, Orheiu Bistriței, Livezile), 6 burgus-uri (Lunca, Domnești, Salva, Negrilești, Ciceu-Giurgești) și 39 de turnuri de pază aflate pe raza mai multor comune de pe teritoriul județului (Ciceu-Mihăiești, Ciceu-Giurgești, Ciceu-Poieni, Dobric, Spermezeu, Zagra, Runcu Salvei, Salva, Livezile, Cetate, Dumitrița, Budacu de Jos, Mărișelu Șieu, Șieuț, Monor).

*Limesul roman este numele frontierei fortificate a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape întreaga Europă.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Ana Dumitrescu

    2021-01-17 la 11:59:58 AM

    Nu este prea serios ce afirmați. Lista indicativă (tentativă dacă folosiți un aglicism) este un document românesc (ce corespunde unei decizii a autorităților române) ce este comunicat Secretariatului UNESCO. Decizia înscrierii pe Lista patrimoniului mondial poate fi luată de Comitetul patrimoniului mondial că urmare a prezentării unei cereri a autorităților române și a unui dosar detaliat ce urmează să fie evaluat de catre experții ICOMOS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER