Conectează-te cu noi

Naţional

Șoferii UBER, Bolt, Clever și Yango au câteva luni la dispoziție să intre în legalitate

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a reglementat transportul alternativ a intrat, joi, 4 iulie, în vigoare.

Potrivit documentului, platformele online vor avea la dispoziţie 30 de zile, pentru a obţine autorizaţiile de la Ministerul Comunicaţiilor, care vor fi valabile 12 luni.

Pentru a obţine licenţa de transport, şoferii trebuie să deţină cazier judiciar, permis de conducere de cel puţin doi ani şi certificat de atestare profesională, eliberat de Autoritatea Rutieră Română.

Maşina nu poate fi mai veche de 15 ani, iar Inspecţia Tehnică Periodică se va face la şase luni.

Ce trebuie să reținem din această ordonanță, aplicabilă de joi, 4 iulie, potrivit avocatnet.ro:

Actorii implicați în transportul alternativ:

  • transportul alternativ se poate face numai prin platforme digitale avizate de Ministerul Comunicațiilor (avizarea se face anual și contra unei taxe, dacă sunt îndeplinite condițiile legale);
  • transportul se poate face numai de către operatori de transport alternativ autorizați (OUG-ul trasează toate regulile și documentele necesare) care dețin pentru fiecare mașină folosită copie conformă valabilă și ecuson pentru transport alternativ;
  • operatorul de transport e fie o persoană fizică autorizată, fie o firmă, fie o întreprindere individuală/familială care e proprietarul mașinii;
  • conducătorul auto e fie titularul operatorului de transport, fie un angajat al operatorului.

Conducătorii auto ce fac transport alternativ trebuie să aibă cel puțin 21 de ani, permis de măcar doi ani și certificat de atestare pentru transport în regim de închiriere emis de Autoritatea Rutieră Română; există și cerințe medicale și juridice, precum cazierul nepătat de anumite infracțiuni.

Mașinile cu care se face transportul alternativ trebuie să aibă cel mult cinci locuri, inspecție tehnică făcută la șase luni, să corespundă normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației și să aibă eliberată o autorizație pentru transport alternativ.

Vom recunoaște mașinile care fac transport alternativ pentru că vor trebui să aibă fiecare câte un ecuson de ridesharing.

Toate veniturile din ridesharing trebuie impozitate.

La bordul fiecărei mașini trebuie să se regăsească asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea pentru persoane și bunuri, ecusonul de transport alternativ și copia conformă a autorizației pentru un astfel de transport.

Șoferii nu au voie să refuze cursa în condițiile inițial agreate, nu au voie să ceară sume suplimentare de bani, să conducă cu alte mașini decât cele înscrise pe platformă ori să folosească, fără voia clientului, mijloacele audio/video.

Cei care se grăbesc să intre în legalitate pe noua reglementare mai au puțin de așteptat, pentru că încă mai trebuie reglementate unele chestiuni prin acte normative subsecvente.

În fine, de joi, a început oficial perioada de tranziție: până la 1 noiembrie anul acesta, șoferii și platformele de ridesharing trebuie să se alinieze noilor reguli. Nimeni nu va fi amendat, între timp, pentru că nu are la bord documentele cerute prin OUG, de pildă, sau că nu are un atestat anume ori inspecția tehnică făcută în ultimele șase luni.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER