Conectează-te cu noi

Naţional

Sorin Grindeanu este a doua propunere de premier a PSD

Publicat acum

pe

Sorin Grindeanu premier prim ministru PSD

Liderii PSD s-au întrunit astazi, de la ora 16, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Național pentru a decide ce nominalizare vor face pentru funcția de prim-ministru și ce poziție va adopta partidul după decizia președintelui Klaus Iohannis, potrivit stirileprotv.ro.

În urmă cu puțin timp, propunerea PSD pentru fotoliul de premier este Sorin Grindeanu, șeful PSD Timiș. Acesta a declarat, după nominalizare, că l-a rugat pe Liviu Dragnea să-i fie alături.

Potrivit hotnews, Sorin Grindeanu a fost ministru al Comunicațiilor în guvernul Ponta și este actualul președinte al Consiliului Județean Timiș. A fost deputat PSD de Timiș și președinte al Organizației Județene a PSD Timiș și al PSD Timișoara. E născut la 5 decembrie 1973 în Caransebeș. În perioada 2008-2012 a fost viceprimar al Timișoarei.

Este absolvent al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Matematică, Secția Informatică (anul 1997).

Este membru PSD din 1996 (pe atunci PDSR). Înainte de a fi viceprimar al Timișoarei, a fost preparator și apoi asistent la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, și apoi director al Direcției pentru Tineret și Sport din Timiș.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER