
Elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dej au realizat recent mai multe felicitări, care vor fi vândute duminică la biserică, iar banii obținuți vor fi folosiți la cumpărarea...

Un militar de carieră își începe evoluția în sistemul militar încă de pe băncile colegiilor liceale militare și parcă din primile zile când vedem bobocii ne-am...
Primăria Municipiului Dej a finalizat două locuri de joacă şi un teren de minifotbal în cartierele Ocna Dej şi Dealul Florilor. În Ocna Dej locul de joacă...

Sute de dejeni au participat astăzi, 4 decembrie, la cea de-a treia ediție a „Târgului lui Moș Nicolae”, eveniment organizat în fața Centrului Cultural „Arta” din...

La Muzeul Municipal Dej a avut loc, ieri, vernisajul expoziţiei de pictură „Flori şi culori, bucurii pentru ochi şi suflet!” al doamnei Silveșan Mărioara. Expoziţia a...

„Astăzi, 3 decembrie, în toată lumea este sărbătorită Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1992, această zi are ca obiectiv motivarea populaţiei pentru...
În perioada 27-29 noiembrie, Clubul Sportiv Dinamic Dojo Dej a participat la Cupa României la Karate Tradiţional Kogaion pentru Copii, Cadeţi, Juniori, Tineret şi Seniori, desfășurat...

„De Ziua Naţională a României vă invit să purtăm împreună cu cinste şi mândrie tricolorul nostru, să reflectăm la valorile fundamentale ale unui stat modern, valori...

„Astăzi, sărbătorim Ziua Naţională a României. Ziua în care, în urmă cu 97 de ani, la Alba Iulia se împlinea marele ideal al naţiunii române, unirea tuturor provinciilor...
Dejenii sunt invitați joi, 3 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Cercul Militar Dej, la o conferință, prezidată de jurnaliștii Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu....