De cele mai multe ori, în apropierea blocurilor, pe domeniul public, majoritatea conducătorilor auto se cred stăpâni pe locul de parcare, loc pe care și-au parcat...
Primăria Municipiului Dej, în colaborare cu Consiliul Local și Centru Cultural „Arta”, organizează manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale. Evenimentul, care va avea loc vineri 15...
Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 164 de voturi „pentru”, 20 voturi „împotrivă” şi...
Oprirea şi staţionarea pe trotuar este interzisă ca regulă generală, dar poate fi permisă dacă există un panou care specifică acest lucru. Şi în acest caz,...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea votului prin corespondenţă. Președintele României, Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul pentru promulgarea Legii privind votul prin corespondenţă, precum...
Datorită unor noi reglementări, persoanele care cumpără un produs nu mai trebuie să păstreze cutia/ambalajul pentru a beneficia de garanție. Trebuie menționat faptul că scopul acestei noi legi...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) va putea opri funcţionarea unui club, dacă nu respectă normele de apărare împotriva incendiilor. Este măsura adoptată de Guvern, în şedinţa...
Cărţile de identitate urmează să fie scanate, la viitoarele alegeri locale, cu echipamente achiziţionate deja de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pentru a se elimina votul...
Senatul a adoptat, luni, cu 114 voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de lege privind alegerile locale, astfel încât preşedinţii consiilor judeţene vor fi...