Polițiștii din Dej efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. În fapt, azi-noapte, în jurul...
După ce au solicitat prefectului demiterea primarilor care au trecut de la PSD la PNL, social-democrații clujeni și-au întreptat atenția către consilierii locali ”transferați” de alte...
Ministerul Sănătății a publicat, astăzi, lista incidenței cazurilor de COVID-19 pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din România. Conform listei, municipiul Dej se încadrează în scenariul verde, cu...
Primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz a anunțat că au demarat lucrările pentru construirea unei noi capele în localitatea Sânmarghita. ”În cursul zilei de ieri au fost...
ALEGERI LOCALE 2020 | Patru primari de comune din zona municipiului Dej au decis să părăsească PSD și să candideze din partea PNL la alegerile locale...
ALEGERI LOCALE 2020 | Primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz a anunțat în această seară că va candida pentru un nou mandat din partea PNL. “Au trecut...
Primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz a anunțat că s-au alocat peste 2,7 milioane lei pentru DJ172F, din localitea Mănăstirea. ”În urmă cu un an, ca urmare...
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:50, pe strada Horea din municipiului Dej. Din primele informații, un conducător auto...
Complexul T&T Karting Transilvania – aflat la numai cinci kilometri distanță de municipiul Dej – și-a deschis astăzi porțile pentru toți iubitorii de karting. Situat în...
Aseară, în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej, au depistat un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Mica,...