Peste 99% din serviciile medicale acordate asiguraților se validează în prezent electronic, a declarat miercuri președintele CNAS, Marian Burcea, potrivit Agerpres. Potrivit acestuia, după introducerea obligativității...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că au fost înregistrate 17 decese cauzate de rujeolă şi toate cele peste 3.400 de cazuri sunt înregistrate la copii...
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că, potrivit proiectului Legii salarizării unitare, nu vor mai exista clase de salarizare, ca până acum, ci funcţii,...
Normele de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 –...
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) informează că numărul deceselor cauzate de gripă a crescut la 25. Încă două persoane au decedat...
Trei din cinci vaccinuri obligatorii pentru copii nu se mai găsesc la cabinetele medicilor de familie din ţară. Este vorba despre vaccinul hexavalent, cel împotriva hepatitei...
În perioada 8-10 martie 2017, Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Cluj-Napoca organizează cea de-a 7-a ediție a Întâlnirilor europene din Transilvania. Evenimentul, deschis...
Trei persoane au murit din cauza gripei în perioada 16 – 22 ianuarie, informează Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului...
PACT condamnă ferm votul din Senat de ieri, 17 ianuarie, prin care o majoritate formată din parlamentari PSD, ALDE și PMP au votat respingerea OUG care...
A scăzut numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cu fumatul ca urmare a aplicării Legii nr. 15/ 2016 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din...