Arheologii Comisiei Naţionale Limes, care se ocupă de monitorizarea siturilor ce compun Frontiera Imperiului Roman, cer Ministerului Transporturilor modificarea proiectului unui tronson al Autostrăzii Transilvania deoarece...
Stagnarea producţiei de carne de porc la nivel european a început să se vadă în preţuri, în toată Europa. La poarta fermei, kilogramul este, în medie,...
Sezonul cald aduce cu sine şi inerenta problema a temperaturilor extreme, care, în majoritatea cazurilor, dăuneaza organismului, mai ales dacă acesta este supus unor eforturi fizice...
Un licean din Cluj-Napoca a inventat ghiveciul de flori inteligent, care udă singur plantele prin extragerea apei din umiditatea aerului, venind, astfel, în ajutorul celor care...
Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată și alte trei rănite, a avut loc astăzi, în jurul orei 14:15, în localitatea Șintereag. Din...
Primăria Municipiului Dej – prin Muzeul Municipal Dej – a găzduit ieri după-amiază Festivalul Internațional de Poezie „Fără război – ocrotind pacea”, inițiat de Organizația Internațională...
Aparatură medicală vitală bebeluşilor născuţi prematur a ajuns la secţiile de neonatologie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca. Cel mai mic bebeluş născut prematur care...
Temperaturile crescute de afară ne dau bătăi de cap şi am face orice ca să ne mai răcorim puţin. Un duş rece, o îngheţată şi aerul...
În cursul lunii mai 2019, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 12.131 de controale în unităţile din...
Sala de Sport a Liceului Tehnologic „Someș” Dej va găzdui sâmbătă, 29 iunie, Cupa „Someș” la tenis de masă, tip A, Elite+Open, Avansați și Începători, organizată...