Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie. Aceasta este ziua în care amândoi au murit, în timpul...

Primăria Municipiului Dej organizează luni, 24 iunie, Ziua Universală a Iei Românești, în colaborare cu Școala Populare de Artă „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca și Muzeul Municipal...

Primăria Comunei Vad, prin Fundația Muncii, în colaborare cu Consiliul Județean Cluj și Centrul turistic Vad, a organizat duminică, 16 iunie, de Rusalii, în localitatea Bogata...

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile) sau Cincizecimea se sărbătoreşte la 50 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti). Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate...

În duminica de Rusalii, în localitatea Mănăstirea din comuna clujeană Mica are loc ”împănatul boului”, o tradiție transmisă din generație în generație și păstrată cu sfințenie...

La fel ca în fiecare an, în duminica de Rusalii, în localitățile din zona Dejului, și nu numai, fetele nemăritate participă la „împănatul boului”. Tradiţia spune...

Primăria Comunei Vad și Consiliul Județean Cluj, prin Fundația Muncii, invită iubitorii valorilor și tradițiilor autentice românești, duminică, 16 iunie 2019, de Rusalii, în localitatea Bogata...

Weekend-ul acesta, între orele 10 și 23, în centrul orașului Dej va avea loc o nouă ediție a evenimentului ”Produs de Cluj”. ”Împlinim opt ani de...

Primăria Municipiului Dej anunță restricții de circulație în Piața Bobâlna cu ocazia desfășurării unui eveniment, care va avea loc în perioada 7-9 iunie. Pentru buna desfășurare...

Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, dupa Paști. Sărbătoarea este cunoscută în popor și sub denumirea...