Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, marţi, pentru Mediafax, în urma deciziei preşedintelui Klaus Iohannis de a nu accepta remanierea celor trei ministere, propusă...
Ziua Forţelor Terestre este sărbătorită la 23 aprilie. Această dată a fost stabilită odată cu sărbătoarea creştină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, patronul...
Vremea se va schimba brusc în cursul acestei săptămâni. De la averse, tunete, fulgere şi temperaturi modeste, vom trece la atmosferă ca de vară, scrie Digi24....
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. În această săptămână se fac...
Creştinii ortodocşi prăznuiesc, astăzi, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi...
În acţiunea armată împotriva revoluţionarilor, comandată de Nicolae Ceauşescu în perioada 16 – 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, represiunea fiind...
Elevii din învăţământul preuniversitar şi preşcolarii intră vineri, 19 aprilie, după terminarea cursurilor, în vacanța de primăvară, urmând a reveni la școală pe 6 mai, potrivit...
Vineri, 19 aprilie, elevii și preșcolarii întră în vacanța de primăvară sau de Paște, așa cum mai este denumită. Urmează două săptămâni de relaxare, însă unii...
Autorităţile maghiare restricționează circulaţia rutieră pe teritoriul Ungariei pentru toate autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor care transportă...
Preţul carburanţilor a crescut înainte de Paşte. La benzinăriile din Bucureşti cotaţiile sunt acum cu zece bani peste cele de săptămâna trecută, scrie Digi24. La staţiile...