CFR Călători informează că în minivacanța prilejuită de ziua de 1 Mai, capacitatea de transport la nivelul întregii rețele feroviare va fi adaptată în funcție de...
Yana, protectoarea mărilor a călăuzit până la porțile tărâmului fantastic, NEVERSEA, primii călători care prin muzica lor, îi vor purta pe oameni printr-o lume plină de...
Președintele României i-a decorat pe sportivii români medaliați la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute...
Taximetriştii şi transportatorii protestează în Piaţa Victoriei din Capitală, nemulţumiţi de pirateria din sector, inclusiv cu ajutorul aplicaţiei UBER, manifestaţia fiind organizată de Confederaţia Operatorilor şi...
Comisiile pentru muncă și pentru buget de la Camera Deputaților au dat, luni, raport de adoptare OUG 9/2017, aprobând și două amendamente prin care se măresc...
Conform unui nou proiect legislativ, examenul auto ar urma să fie condiționat de o nouă probă de ajutor în trafic. Inițiatorul acestui proiect de lege este...
Începând cu anul viitor vor exista doar două contribuţii, respectiv CAS şi CASS, care vor fi trecute în sarcina exclusivă a angajatului, a declarat ministrul Finanţelor,...
De la lansarea sa, în iunie 2009, programul Prima Casă a fost, vreme de mai mulți ani, un adevărat colac de salvare atât pentru cumpărătorii, cât...
Poliția Română acționează permanent pentru siguranța transporturilor feroviare și combaterea călătoriilor frauduloase. În urma unei acțiuni desfășurate în trenuri și în stațiile de cale ferată, în...
La sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc conferința de presă în cadrul căreia au fost prezentate concluziile desprinse în urma exercițiului național...