Primarul municipiului Dej, Morar Costan transmite prin intermediul Dej24.ro un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale. ”Învierea Domnului nostru Iisus Hristos simbolizează speranţa şi viaţa, sacrificiul şi...
Parohia Ortodoxă „Sfântul Nectarie” din Dej invită credincioșii marți, 3 mai, în a III-a zi pe Paști, la slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate la biserică....
O cutremurătoare punere în scenă a patimilor lui Hristos, procesiunea „Drumul Crucii”, organizată an de an în mai multe oraşe din România, a ajuns la ediţia...
La Dej a avut loc în această după-amiază procesiunea prin care a fost refăcut Drumul Crucii urmat de Isus Hristos de la judecată și până la...
Primăria Comunei Căşeiu, în colaborare cu Centrul Turistic Căşeiu, organizează sâmbătă, 7 mai, un bal la Rugășești, iar duminică, 8 mai, va avea loc „Împreunatul oilor”....
Circulația rutieră în Dej va fi restricționată mâine, în intervalul orar 15-18, cu ocazia marșului ”Drumul Crucii”. Polițiștii din Dej anunță că circulația va fi închisă...
Elevi din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Dej, sprijiniți de voluntarii Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Dej și cu binecuvântarea părintelui Protopop Ioan Buftea, au oferit astăzi...
Compania nemțească Sauter, specialist high-tech în piese strunjite de înaltă calitate, a deschis astăzi fabrica de la Dej. Vă reamintim, pe 1 aprilie 2015, a avut loc...
În perioada 21-22 aprilie a avut loc a X-a ediție a Concursului „Made for Europe”, faza națională, concurs organizat de Ministerul Educației Naționale, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean...
Miercuri, 27 aprilie, trupa de teatru francofon„Arlequin” a Centrului Cultural „Arta” din Dej, a plecat în Serbia, unde va participa la a 14 –a ediţie a Festivalului Naţional...