Centrul Turistic Cășeiu, împreună cu gazda Matei Claudiu organizează duminică, 12 iulie, evenimentul ”Joc la șură”. Evenimentul, care va avea loc cu începere de la ora...
Astăzi, Mănăstirea „Sfântul Ștefan cel Mare” din comuna Vad a fost în sărbătoare datorită prăznuirii hramului mănăstirii. Cu această ocazie, în mijlocul credincioșilor din comuna Vad s-a...
Interpreta de muzică populară Zina Doboș își lansează de azi în două săptămâni albumul. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Arta din Dej. Lansarea albumului interpretei Zina...
Până pe 23 iulie, dejenii pot beneficia de o consultație gratuită pentru verificarea alunițelor la Spitalul Municipal Dej. Astfel, în zilele de luni şi joi, între orele...
Iosif Farkaș, președintele Comunității Evreilor din Dej a fost condus în această după-amiază pe ultimul drum. Comunitatea evreiască din Dej este în doliu. Sâmbătă, după o...
Elevii din Dej care au depus contestație după aflarea rezultatelor obținute la Evaluarea Națională au aflat astăzi dacă notele lor au fost mărite sau nu. Vă...
Ieri, 29 iunie, în parohia Sfinții Apostoli „Petru și Pavel” din Viile Dejului a avut loc celebrarea hramului Bisericii. La acest eveniment a participat un sobor...
În perioada 1-31 iulie 2015, Muzeul Municipal Dej organizează pentru public expoziția: In memoriam Alexandru Chira, formată din trei tablouri donate de artist Muzeului Municipal Dej, în momentul...
Elevii vor susține mâine prima probă scrisă la limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului din acest an, iar în această după-amiază au fost afișate, la...
Emoții mari pentru absolvenții clasei a VIII-a. Astăzi s-au afișat rezultatele obținute la Evaluarea Națională 2015. Vă reamintim, luni a avut loc proba scrisă la limba şi...