Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Subofiţer al ISU Cluj, rănit după ce un colet suspect lăsat lângă maşina sa a explodat. DIICOT preia cazul, iar SRI a fost solicitat pentru expertiză

Publicat acum

pe

Azi-dimineață, în jurul orei 08:30, în cartierul Mănăştur, din Cluj-Napoca, s-a produs o deflagraţie în urma căreia o persoană a fost rănită.

Din primele informaţii, un bărbat care se deplasa spre autoturismul său parcat, a observat o cutie în apropierea vehiculului şi, în momentul în care ar fi ridicat-o de pe jos, aceasta a explodat, rănindu-l.

La faţa locului sunt prezenţi poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, criminalişti, precum şi Grupa pirotehnică din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale.

Din datele deţinute, bărbatul, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, a suferit răni uşoare.

Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat pentru Mediafax că pompierul este angajat la Cluj de peste zece ani.

„Rănile suferite de pompier sunt uşoare, este la spital, dar e mai mult speriat”, a spus Moldovan.

Potrivit acestuia, accidentul este considerat accident de muncă, astfel că a fost sesizat ITM.

DIICOT preia cazul subofiţerului rănit după ce o cutie a explodat. SRI e solicitat pentru expertiză

DIICOT a preluat cazul subofiţerului rănit, după ce o cutie lăsată lângă maşina sa a explodat, fiind solicitată şi expertiza Serviciului Român de Informaţii.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER