Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Sute de polițiști vor fi la datorie în județul Cluj pe perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Publicat acum

pe

Pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în perioada premergătoare sărbătorii şi în timpul acesteia, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea unor condiţii optime de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal.

În perioada 12 – 15 august, zilnic, se vor afla la datorie peste 300 de poliţişti de la ordine publică, rutier, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale şi vor acţiona ferm, astfel încât sărbătorile să fie petrecute în linişte.

Polițiștii vor fi prezenţi în zonele cu un aflux mare de credincioşi, în special în municipiul Gherla şi în localitatea Nicula. De asemenea, aceștia vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora.

Poliţiştii rutieri vor asigura fluenţa traficului auto şi pietonal în locurile în care se organizează manifestări religioase, în zonele turistice, pe căile de acces spre acestea sau drumurile cunoscute cu trafic intens.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză, vor fi folosite echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei.

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, polițiștii recomandă tuturor celor care participă la această sărbătoare să manifeste un comportament social adecvat.

Pentru perioada minivacanţei, poliţiştii recomandă:

  • Dacă plecaţi de acasă, spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi. Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic al căror conţinut să îi informeze pe străini că aţi plecat în concediu. Atenţie: şi postările de pe internet, locaţia sau fotografiile din vacanţă, vă trădează.
  • Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.
  • Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase! Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate!
  • Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!
  • Nu lăsaţi în autoturism, la vedere, bunuri de valoare. Atenţie: bagajele sau genţile păstrate în maşină, chiar dacă nu conţin valori, pot atrage hoţii întrucât aceştia nu ştiu ce se află în interior.
  • În caz de nevoie sau dacă aţi fost martorului unei fapte ilicite, apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112!
  • Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi poliţiei toate amănuntele!

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER