Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Târgul National Produs de România, organizat în premieră la Cluj!

Publicat acum

pe

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Asociației „Produs de Cluj”, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează în premieră, în perioada 5-7 octombrie, Târgul „Produs de România”, eveniment care se va desfășura în parcarea complexului comercial VIVO!

Încadrându-se în programul de acțiuni și evenimente special dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, acest târg desfășurat sub genericul „Produs de Cluj unește România” va aduce la Cluj artizani și producători reprezentativi din toate regiunile țării, dar și din Republica Moldova – Raionul Hînceşti.

Au confirmat prezența la târg un număr impresionant de expozanți – peste 140, din care aproximativ 20 sunt producători de preparate din carne care vor comercializa cârnați, mușchi și șuncă afumată, slănină și alte specialități, inclusiv preparate tătărăşti, și tot atâția expozanți cu lactate și brânzeturi – caș, cașcaval, telemea, brânză de burduf, respectiv cinci producători de vinuri, inclusiv din Basarabia. De asemenea, vor avea loc sesiuni de gătit „live”, doritorii putând vedea cum se face o zacuscă tradițională, vor putea gusta balmoș proaspăt, păstrăvi afumați și preparate la grătar. Nu vor lipsi costumele populare tradiționale, ceramica de Corund și cea de Marginea, produsele apicole, sucurile și dulcețurile naturale, zacusca de vinete, ciuperci sau fasole, prăjiturile și ciocolata de casă, precum și fructele proaspete. Un aspect extrem de important în acest context îl reprezintă faptul că majoritatea preparatelor alimentare care vor fi expuse sunt certificate ca fiind Produse Tradiționale Românești.

Evenimentul „Produs de Cluj unește România!” va avea și o extrem de consistentă componentă artistică, pe scena special amplasată urmând să evolueze interpreți și ansambluri folclorice reprezentative pentru zonele de unde provin, printre cele mai importante nume regăsindu-se Valeria și Traian Ilea, Sava Negrean Brudașcu, Nicolae Furdui Iancu, Stana Stepanescu, Marius Ciprian Pop, Cornelia și Lupu Rednic, Olguța Berbec, Ana Ilca Mureșan, Ansamblul „Doina Timișului”, „Meseșul” din Zalău, „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Ciobănașii” din Hînceşti-Republica Moldova, respectiv „Românașul” și „Mugurelul” din Cluj-Napoca.

Asociația „Produs de Cluj” a organizat, de la înființare, peste 80 de evenimente expoziționale în aproape toate județele Transilvaniei, a avut calitatea de partener la alte peste 30 de târguri internaționale, naționale sau regionale și a asigurat reprezentarea județului Cluj la Bruxelles, Londra, Berlin, Cracovia, Strasbourg sau în Voivodina, Grecia şi Republica Moldova.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER