Eveniment
Tragedie la Nima. Un tânăr a murit strivit într-un utilaj de balotat fân – FOTO
Publicat acum
11 lunipe

Salvatorii din Dej au intervenit astăzi, de urgență, pentru a elibera un bărbat rămas captiv într-un utilaj de balotat fân, pe raza localității Nima. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el, medicii declarând decesul.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Dej și Punctului de Lucru Gherla cu două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj, dar și polițiștii.
”Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost găsit, de către echipajele operative, în utilajul care era încă în funcțiune. S-au demarat imediat acțiunile specifice cu echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul și extragerea victimei. Din cauza faptului că acesta a rămas captivă în balotul compresat de fân, la rândul lui blocat în angrenajele utilajului, intervenția a presupus desfacerea mai multor angrenaje metalice grele, precum și o durată mai mare de timp”, a precizat pentru Dej24.ro ISU Cluj.
Elicopterul SMURD a fost solicitat și el în Nima, însă, după ce s-a ajuns la bărbatul blocat în utilaj, s-a constatat faptul că acesta era decedat.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia.
Citește și:

Au împlinit 50 de ani de căsătorie și au fost sărbătoriți la Dej | NUNȚILE DE AUR – FOTO

Start spectaculos pentru Zilele Municipiului Dej 2026. Anda Dimitriu, Andrei Bănuță și VUNK au urcat pe scenă în prima seară – FOTO/ VIDEO

PERCHEZIȚII în comuna Petru Rareș. S-au găsit bani falși și două pistoale – FOTO












