Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT MORTAL în Sânmărghita. Șoferul unei mașini a murit, alte două persoane rănite – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 15:20, pe DJ172, în localitatea Sânmărghita, la ieșire spre Valea Luncii.

Un autoturism și o autoutilitară au fost implicate în accident. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale, două ambulanțe, un echipaj SMURD din cadrul ISU BN, dar și polițiștii.

Conform unor martori, o persoană se află în stare gravă, iar alte două au fost rănite.

ACTUALIZARE 16:15: ”Din primele informații coliziunea frontală ar fi avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, și o autoutilitară care ar fi pătruns pe sensul opus de mers, condusă de un bărbat de 31 de ani, din comuna Cășeiu. În urma evenimentului, din nefericire, a rezultatul decesul conducătorului din autoturism, precum și rănirea pasagerei din același autovehicul – o femeie în vârstă de 42 de ani, din județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, urmare a impactului, conducătorul autoutilitarei a fost rănit”, a informat IPJ Cluj.

Traficul rutier în zonă este blocat.

ACTUALIZARE ora 17:00: ”Pompierii au găsit un autocamion și un autoturism avariate, un bărbat de 70 de ani întins pe carosabil cu traume incompatibile cu viața, o femeie încarcerată, în vârstă de aproximativ 60 ani, care era prezenta pierderi de conștiință și traumatisme multiple. Au fost întreprinse manevre pentru descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgență a acesteia, fiind transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost extras cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. La fața locului a fost solicitat un medic veterinar pentru a acorda îngrijiri medicale unui câine care se afla în autoturism în momentul accidentului”, a precizat ISU Cluj.

La această oră traficul se desfășoară alternativ.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. X

    2021-12-16 la 6:34:01 PM

    De cand a fost deviata circulatia masinilor mari se circula ca pe autostrada. Intra tirurile in depasire de zici ca este drumul lor. Asta e doar inceputul. Politia impreuna cu administratorul drumului sunt de vina din cauza lipsei de implicare. Ar trebui limitatoare de viteza peste tot. Rusinee..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER