Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un bărbat din județul Cluj, supus unui transplant de rinichi cu ajutorul robotului DaVinci

Publicat acum

pe

O operaţie care a durat şapte ore şi în timpul căreia i s-a transplantat un rinichi de la soţia sa i-a schimbat viaţa unui bărbat din Cluj. Intervenţia, realizată cu robotul chirurgical DaVinci Si, la un spital privat din Braşov, este a doua de acest fel, transmite Mediafax.

Bărbatului de 55 de ani, din judeţul Cluj, i-a tranplantat, vineri, un rinichi donat de soţia sa, în vârstă de 48 de ani. Intervenţia chirurgicală, care a durat şapte ore, a fost realizată de o echipă de medici români şi elveţieni cu ajutorul robotului chirugical DaVinci, aceasta fiind a doua de acest fel de la Braşov. Prima intervenţie a avut loc în urmă cu nouă luni, la acelaşi spital.

Pacientul, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Izvorul Crişului, făcea din luna ianuarie dializă şi este diagnosticat cu diabet. El a primit rinichiul de la soţia lui de 48 de ani, perfect sănătoasă.

„În acestă zi, de 13 octombrie, este aniversarea copilului cuplului. Acum 22 de ani doamna din Cluj năştea un copil, astăzi dă naştere sau dă viaţă din nou soţului ei, donându-i un rinichi“, a declarat Bogdan Moldovan, coordonatorul Centrului de Transplant Renal de la Braşov.

Potrivit medicilor, operaţia a avut trei etape. Prima a constat în prelevarea rinichiului de la soţia pacientului, care s-a făcut cu ajutorul chirurgiei robotice folosind robotul DaVinci. A urmat apoi pregătirea organului pentru transplant şi în final transplantarea.

Operaţia, la care au participat şi medici de la o clinică din Elveţia, o decurs fără complicaţii, cu toate că pacientul transplantat suferă de diabet.

„Am urmat protocoalele pe care le avem şi la Geneva. Am făcut operaţia exact la fel. Medicii de aici din România au lucrat cu mine la Geneva şi au făcut practică. Am muncit împreună, am pregătit pacientul foarte bine. Astfel, operaţia a avut succes”, a spus prof. dr. Eduardo Schiffer – medic ATI, preşedintele Societăţii Europene de Transplant.

Prof. dr. Thierry Berney, şeful Serviciului de Transplant Geneva, a declarat, la rândul său, că rinichiul transplantat a funcţionat imediat.

În total intervenţia chirurgicală a durat peste 7 ore, iar cei doi pacienţi şi-au revenit imediat după operaţie.

Până acum Robotul Da Vinci Si a fost folosit la diverse operaţii pentru extirparea zonelor canceroase.

„Atunci când îndepărtezi rinichiul pentru a fi transplantat şi foloseşti avantajele roboticii e un lucru foarte bun pentru cel care donează. Aşa cum am făcut noi astăzi cu Robotul Da Vinci Si. Roborul Da Vinci Si ajută ca operaţia să se realizeze mai repede, iar recuperarea celui care donează este mult mai bună, în comparaţie cu alte operaţii laparoscopice“, a declarat Christope Iseli, şeful Serviciului Urologie din cadrul Spitalulio Universitar Geneva.

Clinica privată din Braşov este singura de acest gen din ţară unde se pot face transplanturi renale, restul făcându-se doar la clinici de stat. O astfel de intervenţie chirurgicală costă între 20.000 şi 30.000 de euro.

În cazul intervenţiie de vineri, spitalul braşovean a ajutat familia cu 11.000 de euro, iar echipa de medici elveţieni au făcut operaţia voluntar.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER