Conectează-te cu noi

Eveniment

Un deținut condamnat pentru 4 crime a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla, scobind în perete!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Un deţinut a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla, scobind peretele, dar a fost prins, scrie Mediafax. O echipă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se află la Penitenciarul Gherla pentru a cerceta cazul.

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la Penitenciarul Gherla a fost înregistrată joi o tentativă de evadare.

Prin activităţi operativ-informative specifice, angajaţii Penitenciarului Gherla au identificat persoana condamnată care, prin utilizarea unui obiect ascuţit improvizat, a încercat perforarea peretelui camerei de deţinere. Subliniem faptul că tentativa s-a concretizat într-o scobitură în peretele camerei”, se arată în comunicat.

A fost sesizată Poliţia Municipiului Gherla, fiind, totodată, informat şi judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul, o echipă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a mers la Penitenciarul Gherla.

Surse judiciare au declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că este vorba despre deţinutul Niki Mădălin Lupu, condamnat la închisoare pe viaţă pentru patru crime.

,

A încercat să evadeze şi a săpat un tunel în zidul camerei de deţinere, în spatele frigiderului, cu o lungime de 46 cm, înălţime de 27 cm şi adâncime de 33 cm. Din primele informaţii, deţinutul ar fi săpat în zidul camere, în zile repetate, tunelul pe care-l uda cu apă pentru a atenua zgomotele produse, pentru a ajunge în ghena de gunoi de pe secţia de deţinere. Această ghenă de gunoi, aferentă secţiei de deţinere comunică printr-un burlan care are grosimea necesară trecerii unui om, cu ghena din afara sectorului de deţinere, unde se află şi curţile de plimbare ale deţinuţilor. Deţinutul mai avea un rând de cărămidă de scos şi ajungea în ghena de gunoi iar de acolo afară”, au spus sursele citate.

Intenţia lui Lupu era să sară gardul în curtea bisericii Penitenciarului Gherla şi de acolo în fabrica de mobilă a penitenciarului care este dezafectată, spun aceleaşi surse.

Această tentativă de evadare a fost zădărnicită în urma informaţiilor primite de gardieni de la doi deţinuţi, colegi de celulă cu Lupu. Acesta urma să fie transferat, joi, într-un penitenciar din Galaţi pentru o expertiză, iar colegii săi de celulă au alertat gardienii care au descoperit gaura din peretele celulei, pe care deţinutul o masca cu frigiderul din cameră. Autospeciala care îl transporta pe Niki Mădălin a fost întoarsă din drum, în momentul aflării incidentului, iar asupra sa s-a găsit un cuţit cu lama de 10 cm, ascuns în şapcă, şi pe care ar fi intenţionat să îl utilizeze pentru a scăpa de paznicii care îl însoţeau. O anchetă a ANP a fost declanşată la Penitenciarul Gherla în urma acestui grav incident de securitate, comisia de control urmând să stabilească împrejurările producerii incidentului”, au mai spus sursele judiciare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER