Conectează-te cu noi

Naţional

“Un loc liber, un loc ocupat” în trenuri | ANUNȚUL CFR Călători

Publicat acum

pe

CFR Călători și-a adaptat mersul de tren la condiţiile de circulație impuse prin Ordonanțele Militare și prin instituirea stării de urgenţă, pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID 19.

CFR Călători face posibile deplasările atât pentru navetă, cât și cele inter-regionale cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile abilitate. Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă trebuie să respecte toate prevederile Ordonanțelor, dar și regulile de comportament și igienă impuse de Ministerul Sănătății.

Pentru asigurarea distanței sociale, în trenuri se aplică regula “un loc liber, un loc ocupat”. Principiul se aplică şi la vagoanele de dormit şi cușetă. Măsura este luată pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID 19 și pentru a asigura un transport în condiții de siguranță pentru pasagerii noștri și personalul propriu.

Personalul de tren și mecanicii de automotor au fost instruiți să anunțe călătorii din tren prin instalațiile de sonorizare și/sau verbal referitor la păstrarea unei distanțe minime de siguranță între ei, respectiv cel puțin un loc liber între persoane.

”Vă recomandăm și dumneavoastră să faceți acest lucru din proprie inițiativă și atunci cândbocupați locurile, dar și atunci când urcați în trenuri. Evitați aglomerarea pe peroane, la un singur vagon sau la o singură urcare a acestuia.

La verificarea biletelor, personalul de tren nu atinge biletele ci doar le vizualizează pentru a păstra o distanță sigură față de călătorii noștri și îi îndrumă către locurile /vagoanele libere pentru a respecta distanța în trenurile fără regim de rezervare.

CFR Călători a suplimentat și suplimentează capacitatea de transport cu vagoane clasă, iar pe perioada sărbătorilor pascale si pentru vagoane de dormit și cușetă, pentru a asigura mai mult spațiu între călători și pentru evitarea aglomerării trenurilor. Acolo unde există această tendință sunt introduse vagoane suplimentare pentru respectarea principiului ”un loc liber, un loc ocupat”.

Recomandăm cumpărarea online de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, este indicată efectuarea plății la ghișeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru și respectarea unei distanțe de minim de 2 m între  călători la ghișeele caselor de bilete/ birouri de informații.

De asemenea, recomandăm cumpărarea cu anticipație pentru a ne putea dimensiona cât mai bine numărul de locuri. Rezervarea biletelor se poate face în această perioadă, înainte de plecare cu 10 zile.

Pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, CFR Călători dezinfectează materialul rulant înainte de îndrumarea în fiecare cursă în revizii/depouri. În plus, personalul de tren este dotat cu un kit personal de materiale dezinfectante.

Măsurile luate în această perioadă de companie au ca scop restrângerea răspândirii infecției cu Covid-19, protecția, siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu.

Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situația în care la casa de bilete/ghișeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizații”, transmite CFR Călători.

În această perioadă dificilă, trenul rămâne mijlocul de transport cel mai potrivit pentru asigurarea distanței sociale. Datorită spațiilor interioare generoase pe care le oferă vehiculele feroviare, am constatat o reorientare a călătorilor, care renunță la alte moduri de transport și preferă calea ferată. În consecință am luat la CFR Călători măsuri suplimentare pentru a proteja sănătatea pasagerilor și a personalului nostru. În afara acțiunilor întreprinse pentru igienizare și protecție individuală am creat și un sistem pentru evitarea în cât mai mare măsură a aglomerărilor.

Astfel, pe rutele solicitate intens, trenurile pleacă din stațiile de formare cu vagoane suplimentare. Decizia de a suplimenta se ia în funcție de media numărului de călători din perioadele similare precedente. Gradul de ocupare este însă permanent monitorizat pentru trenurile cu sisteme de rezervare și sunt alocate vagoane și atunci când gradul de ocupare în timp real o impune. Șefii de tren raportează și ei în dispecerate tendința de aglomerare, iar echipele de control trenuri monitorizează la rândul lor procentele de utilizare, pe care le transmit operativ pentru implementarea de măsuri.

Ne asigurăm călătorii că facem tot ce ne stă în putință, în ciuda dificultăților pe care le întâmpinăm, pentru a face posibile deplasările lor care sunt neapărat necesare și care respectă prevederile ordonanțelor militare. Pe toți ceilalți vă așteptăm la bordul trenurilor noastre în momentul în care se încheie această perioadă dificilă. #stațiacasă! #Româniavafibine!”,  a afirmat Dan M. Costescu Directorul General al CFR Călători.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER