Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un recidivist a călătorit de la Cluj la Timișoara pentru a-și ucide fosta concubină

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, miercuri, reţinerea pentru 24 de ore şi continuarea urmăririi penale faţă de bărbatul care a ucis o femeie, în Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat cu premeditare, comis în stare de recidivă, transmite Agerpres.

Procurori din Parchetul Timiş au precizat pentru sursa citată că recidiva se referă la faptul că bărbatul mai avea în sarcină o condamnare pentru viol.

Acesta a venit din Cluj pentru a se răzbuna pe fosta lui concubină, care voia să se despartă de el.

În după-amiaza zilei de 16 aprilie, în jurul orei 16.35, în timp ce se afla în faţa locuinţei fostei sale concubine din municipiul Timişoara, i-a aplicat acesteia cinci lovituri de cuţit în spate în regiunea scapulară stângă, în hemitoracele stâng şi în zona cervicală, leziuni traumatice grave ce au condus la decesul victimei. S-a reţinut, de asemenea, că suspectul a premeditat fapta, venind în cursul dimineţii din Cluj, s-a înarmat cu un cuţit, după care a urmărit victimă pe parcursul mai multor ore la serviciu, pândind-o apoi în apropierea locuinţei sale”, a declarat presei prim-procuror al Parchetului de pe lângă tribunalul Timiş, Mihaela Pop.

Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, cercetările continuând în cauză în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER