Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un tânăr din Jucu și altul din Galați, găsiți morți într-un imobil din Cluj. Primul era dat dispărut

Publicat acum

pe

Doi tineri de 21 de ani și 27 de ani, dintre care unul fusese dat dispărut, au fost găsiți morți într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca.

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu, ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu. În urma investigaţiilor şi a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 de ani şi cel al unuia de 27 de ani, din judeţul Galaţi”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Conform aceleiaşi surse, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor preliminare, pe cadavre nu au fost observate urme vizibile de violenţă.

Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

”Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora”, precizează IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER