Sport
Universitatea Craiova, unde evoluează Paul Papp, a câștigat Cupa României
Publicat acum
3 anipe
Cupa României la fotbal a fost câștigată sâmbătă seara de Universitatea Craiova, care a învins echipa Astra Giurgiu, scor final 3-2, după două reprize de prelungiri, într-un meci desfășurat cu spectatori în tribune, pe Stadionul Ilie Oană, din Ploiești.
Craiovenii au deschis scorul în minutul 14, prin Andrei Ivan, care a primit o pasă în adâncime de la Nistor și l-a executat pe Popa cu o scăriță de efect. Giurgiuvenii au egalat după numai 3 minute, prin Găman, acesta transformând perfect un penalty. La finalul celor 90 de minute, tabela a indicat eglaitate.
S-a trecut la două reprize de prelungiri, iar Astra a furnizat surpriza în minutul 94, francezul Boe Kane marcând golul de 2-1, profitând de o respingere în față a lui Pigliacelli. Oltenii au reacționat imediat, Dan Nistor marcând un gol superb cu un șut de la 25 de metri, scrie Mediafax.
Cu 7 minute înainte de final, Screciu a marcat golul victoriei, după o centrare a lui Nistor, profitând și de o ieșire greșită a portarului Popa.
Fotbalistul dejean Paul Papp nu a evoluat în această finală, el fiind accidentat.