Eveniment
Unul dintre cele mai grave accidente din 2021 a avut loc în apropiere de Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
3 anipe
Anul 2021 va rămâne în memoria colectivă atât pentru pandemia de COVID-19, cât și prin tragediile de tot felul, de la accidente, la explozii.
Unul dintre cele mai grave accidente ale anului 2021, din România, a avut loc în localitatea Urișor, lângă Dej. Pe 16 august, șoferul unui microbuz ar fi vrut să evite aglomerația de pe DN1C, așa că a ales o scurtătură, pe un drum agricol. Acolo, autovehiculul a fost lovit în plin de un tren regio expres. Imediat a fost activat PLANUL ROȘU de intervenție, iar la spital au ajuns 9 victime.
A doua zi, o femeie de 40 de ani, pasager în microbuz, a decedat la un spital din Cluj. Câteva zile mai târziu, și fiica ei, o copilă de 13 ani, s-a stins. Familia a decis ca organele fetei să fie donate, astfel că de la ea s-au prelevat ficatul, rinichii, cordul, plămânii și țesuturi osoase.
Vezi mai jos cele mai grave accidente din România, în 2021.
Citește și:
ACCIDENT FEROVIAR în Urișor, nouă victime. A fost activat PLANUL ROȘU – FOTO/VIDEO
A murit o femeie rănită în accidentul feroviar din Urișor – FOTO/VIDEO
A decedat și fetița implicată în accidentul din Urișor. Mai multe organe au fost donate
Conform Știrile Pro TV, cele mai grave accidente din România în 2021 au fost:
MARTIE
1. – Un incendiu violent a izbucnit la o hală a unei fabrici de produse din ţiţei aflată în comuna Colceag, satul Inoteşti, din judeţul Prahova, două persoane fiind rănite. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de folosirea fără respectarea normelor legale a unui aparat de sudură. Focul a afectat generalizat o hală în care se aflau birouri şi câteva utilaje, manifestându-se violent pe o suprafaţă estimată la circa 700 de metri pătraţi.
3. – 23 de persoane au fost rănite, dintre care 19 elevi, după ce un microbuzul şcolar cu 26 de persoane, dintre care 19 copii, s-a ciocnit cu un autoturim care a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat într-un şanţ. Accidentul s-a produs pe raza localităţii Arbore din judeţul Suceava.
10. – Un incendiu a avut loc la o hală de depozitare produse inflamabile – uleiuri, diluanţi – situată în localitatea prahoveană Floreşti. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 2.000 metri pătraţi şi a izbucnit din cauza unui scurtcircuit apărut la un motostivuitor.
APRILIE
1 – Patru persoane au murit într-un accident rutier produs între localităţile Tutova şi Priponeşti, la ieşirea din judeţul Vaslui spre Galaţi.
24. – Trei persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-o locuinţă de lemn din Vişeu de Sus, cel mai probabil de la jarul căzut din sistemul de încălzire.
– Un băiat de 10 ani, dintr-un sat din judeţul Vaslui, a decedat, în timpul unei competiţii sportive, după ce a căzut peste el o placă de beton de la un gard.
30. – Un incendiu violent a izbucnit la Fabrica de Mobilă DALIN din municipiul Reghin, cuprinzând complet trei hale de producţie şi a afectat alte două corpuri de clădire.
MAI
14. – Patru persoane au murit, în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN 13, la ieşirea din localitatea braşoveană Rotbav, în care au fost implicate un autocamion şi un autoturism.
18. – Cinci persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident care a avut loc pe DN 1, la km 103+900 m Breaza-Nistoreşti, în eveniment fiind implicate două autoturisme în care se aflau 7 persoane.
IUNIE
2. – Un incendiu a izbucnit la incineratorul de deşeuri periculoase Eco Burn, aflat pe platforma Parcului Industrial Brazi din judeţul Prahova, a cuprins întreaga hală, pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi. Peste 50 de pompieri au acţionat pentru lichidarea focului. Pompierii au găsit decedată persoana care se presupune că ar fi pus focul.
24. – O explozie s-a produs la o butelie aflată într-un autoturism care staţiona pe strada Braşov din Bucureşti. În interior se aflau doi tineri, cu vârste de aproximativ 26 şi 27 ani, iar unul dintre cei doi a murit. Explozia nu a fost urmată de incendiu.
IULIE
2. – O explozie urmată de un incendiu s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, localnicii fiind alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum. În urma evenimentului, o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite. Doi dintre răniţi, care suferiseră arsuri grave, au fost ulterior transferaţi la un spital din Germania, unde au murit.
5. – Cinci persoane au murit şi trei au fost rănite într-un accident produs în cursul nopţii în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un microbuz în care se aflau opt persoane şi un autotren ce transporta produse electrocasnice. A fost activat planul roşu.
13. – 17 autovehicule au fost avariate şi unul a fost distrus în urma unei explozii produse la o dubiţă, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, din cauza deflagraţiei fiind afectate şi geamuri şi elemente de protecţie de la apartamente din trei blocuri din zonă. În urma exploziei, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două fiind transportate la spital.
16. – Un motociclist a murit într-un accident rutier produs pe raza localităţii sucevene Şaru Dornei.
23. – Şapte persoane au fost transportate la spital, dintre care şase pacienţi cu arsuri şi unul expus la fum, în urma unui incendiu izbucnit la un utilaj într-o hală de reciclare din oraşul Popeşti-Leordeni. Dintre cele şase persoane cu arsuri, cinci au necesitat intubare.
– Un motociclist în vârstă de 34 de ani a decedat, după ce s-a izbit cu vehiculul de o maşină, pe DN 79, judeţul Arad.
– Patru persoane au murit în urma coliziunii între un SUV şi un TIR, în municipiul Sibiu, pe Calea Şurii Mici.
24. – Două persoane, dintre care un adolescent de 17 ani, au suferit arsuri grave în urma unui incendiu care a izbucnit la un centru de încărcare butelii în localitatea prahoveană Fântânele.
25. – Şapte persoane au murit într-un accident produs pe DN2 Bacău – Adjud, fiind vorba de 5 adulţi şi 2 copii.
AUGUST
1. – Cinci adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani s-au înecat în râul Siret, pe raza localităţii Cotu Grosului – comuna Filipeşti, din judeţul Bacău, victimele fiind recuperate de pompieri; medicii au declarat decesul victimelor.
– Un accident în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs pe DN 7, în apropiere de localitatea Lazaret, la limita judeţelor Sibiu şi Vâlcea. Nouă persoane au fost rănite, iar opt dintre acestea au fost transportate la spital cu diverse traumatisme.
2. – Şase muncitori au fost surprinşi de prăbuşirea unui mal de pământ în zona Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Două persoane, în vârstă de aproximativ 50-55 de ani, au murit, patru au fost salvate – două au fost trase înainte de a ajunge pompierii, iar două au fost salvate cu sprijinul pompierilor, fiind transportate la Spitalul Universitar, respectiv Spitalul Floreasca. Ultima victimă a fost scoasă decedată, după mai bine de cinci ore de la producerea accidentului de muncă.
3. – Un accident rutier soldat cu trei morţi şi patru răniţi a avut loc în localitatea Albina din judeţul Timiş, fiind implicate patru autoturisme şi un autotren.
11. – Un turist a decedat şi altul s-a accidentat în Munţii Făgăraş, cel rănit fiind deblocat dintr-un perete stâncos de 11 salvamontişti din judeţele Sibiu şi Argeş.
12. – O biserică din lemn, monument istoric din comuna Chiojdeni, judeţul Vrancea, a ars în totalitate, din cauza unui scurtcircuit produs de un cablu electric neizolat corespunzător.
14. – Un incendiu a izbucnit la o hală în Mogoşoaia, cu o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, care a ars în totalitate.
16. – Nouă persoane au fost rănite într-un accident produs la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Urişor, între un microbuz şi un tren Regio care circula pe relaţia Baia Mare – Cluj-Napoca.
21. – Un motociclist a murit într-un accident rutier care a avut loc pe DJ 101G, în localitatea prahoveană Tătărani.
SEPTEMBRIE
2. – Un motociclist a decedat, pe DN 23D, judeţul Vrancea, după ce motocicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autoturism.
22. – Patru persoane au murit şi două au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc pe DN 2, între localităţile Moviliţa şi Sineşti, judeţul Ialomiţa, fiind implicate două autoutilitare şi un autoturism.
23. – Patru persoane au murit în urma producerii unui accident de circulaţie pe DN 6, în localitatea Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin.
OCTOMBRIE
1. – Un incendiu a izbucnit la secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, autorităţile activând Planul roşu de intervenţie. Şapte pacienţi au murit, iar ceilalţi au fost transferaţi la trei spitale, respectiv 42 de pacienţi la UPU şi 64 în celelalte spitale.
NOIEMBRIE
11. – Un incendiu a izbucnit într-un salon al Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unitate suport COVID. Doi pacienţi în vârstă de 74, respectiv 75 de ani au murit, iar o infirmieră a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, fiind transferată la Spitalul Floreasca din Capitală. Alţi 20 de pacienţi au fost evacuaţi.
18. – Patru persoane au murit şi alte patru au fost rănite, în urma unei explozii generate de o mină antipersonal, de la Uzina Mecanică Băbeni, din judeţul Vâlcea, societate specializată în delaborarea muniţiei de artilerie şi aviaţie.
– O cisternă încărcată cu motorină şi un autocar, în care se aflau aproximativ 20 de persoane, s-au ciocnit, iar autocarul s-a răsturnat, pe un drum judeţean între localităţile Lechinţa şi Chiraleş, judeţul Bistriţa-Năsăud. Un bărbat a murit, iar alte 14 persoane au fost rănite.
20. – Un motociclist a murit în urma producerii unui accident rutier în Pasajul Unirii din Capitală.
29. – Patru persoane au murit şi una a fost rănită într-un accident produs pe DN 6, în afara localităţii Cornea din judeţul Caraş-Severin, în evenimentul rutier fiind implicate două autocamioane şi un autoturism.
DECEMBRIE
10. – O persoană a murit şi alte şase au fost rănite, iar câteva clădiri şi maşini afectate, în urma unei explozii urmate de incendiu, care s-a produs într-o pensiune de pe strada Dunării din Cluj-Napoca.
13. – Un copil în vârstă de şase ani a murit după ce a fost muşcat un câine fără stăpân, în timp ce se afla pe stradă, în faţa casei, în localitatea constănţeană Cotu Văii.
14. – Un bărbat în vârstă de 49 de ani a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la o reţea de canalizare pe DJ 102K, în zona comunei prahovene Ceptura din judeţul Prahova.