Conectează-te cu noi

Naţional

Vești bune pentru conducătorii auto! Se discută plafonarea prețului carburanților

Publicat acum

pe

loading...

Consiliul Concurenţei analizează, împreună cu Ministerul Finanţelor, posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor, în contextul intenţiei Guvernului de a elimina supraacciza, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Este o idee recentă şi ne vom consulta cu Ministerul Finanţelor pe această temă. Mi se pare absolut legitimă intenţia Guvernului de a se asigura că reducerea de taxe se reflectă şi la pompă”, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a analizat până acum mai multe situaţii în care taxele aplicate unor produse au scăzut sau au crescut, precum reducerea TVA la pâine, iar analizele au arătat că aceste scăderi sau creşteri se reflectă şi în preţurile finale.

Vom analiza dacă de această dată este cazul să luăm măsura plafonării. Legislaţia naţională prevede situaţii în care preţurile pot fi plafonate sau îngheţate, iar o astfel de măsură este compatibilă cu legislaţia europeană”, a arătat oficialul Concurenţei.

El a adăugat că măsura plafonării preţurilor s-a mai aplicat de două ori până acum în România, cel mai recent în cazul poliţelor RCA, iar Comisia Europeană nu a considerat că această măsură ar fi fost ilegală.

Chiriţoiu a precizat că analiza sectorială pe care o derulează Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte preţul carburanţilor va fi gata în curând, iar raportul va fi făcut public la începutul anului viitor.

Datele arată că variaţia barilului de ţiţei se transmite şi în preţ, adică, atunci când cotaţia barilului creşte, se majorează şi preţul la pompă, iar, când barilul scade, scade şi preţul în benzinării”, a explicat Chiriţoiu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a vorbit, luni seară, la Antena 1, despre posibilitatea plafonării preţurilor la carburanţi, odată cu eliminarea supraaccizei.

„Discutăm cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a găsi o formulă legală ca această scădere să se regăsească în economie şi la nivelul fiecărui consumator”, a declarat Teodorovici, potrivit Observator.

În septembrie, Teodorovici a anunţat că analizează eliminarea supraaccizei la carburanţi şi va face o propunere în acest sens până la finele anului.

O să fie o discuţie la nivel de Guvern. Va fi o propunere din partea noastră ca Minister de Finanţe vizavi de supraacciză. Până la final de an o să vedeţi o propunere în acest sens. Vom face analize şi vedem exact care este situaţia. După cum ştiţi bine, în România prima acţiune este să spui că e un minus pe buget dacă scoţi o taxă, un impozit. Trebuie să te uiţi la efectul de runda a doua. Dacă o astfel de măsură poate produce în economie efecte pozitive, este foarte bine”, a completat ministrul de resort.

Ministerul Finanţelor a intenţionat, în luna iulie, să plafoneze şi preţul gazelor şi a iniţiat chiar un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens. Două zile mai târziu, însă, proiectul a fost retras de pe site-ul ministerului, iar Teodorovici a afirmat că subiectul va fi reluat „când vom fi cu toţii pregătiţi”

Potrivit Legii concurenţei, în sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult trei ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.

Totodată, pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de şase luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult trei luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.

Intervenţia Guvernului în aceste situaţii se face cu avizul Consiliului Concurenţei.

 

FOTO – Arhivă

Naţional

Ministrul de Finanțe anunță sesizarea parchetului, în legătură cu modul în care PSD a gestionat finanțele „Au făcut un buget paralel, după metoda Al Capone”

Publicat acum

pe

loading...

Ministrul de Finanțe anunță sesizarea parchetului, în legătură cu modul în care PSD a gestionat finanțele: “Au făcut un buget paralel, după metoda Al Capone”. Erau 4 miliarde de lei nereturnate ca TVA către firme și vor fi încă 4 miliarde de lei până la finalul anului, pentru concediile medicale ale angajaților.

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice din Guvernul condus de Ludovic Orban, a susținut o conferință de presă, în care a anunțat că va sesiza Parchetul, pentru modul în care Guvernul Vioricăi Dăncilă a gestionat finanțarea. Ministrul a anunțată că „România și economia au fost conduse după două bugete. A fost unul prezentat în Parlament, cel care nu a fost asumat nici de premier nici de ministrul Finanțelor, și al doilea buget, cu toate informațiile reale, folosit pentru baronii locali”, scrie Biziday.

Principalele declarații ale lui Florin Cîțu:

Vom vorbi despre situația reală din economie, am avut o săptămână în care m-am uitat pe datele reale. Am avut câteva discuții cu partenerii internaționali, iar, ca o primă concluzie, cam tot ce am găsit aici a depășit cele mai pesimiste așteptări.

Am aflat că situația reală nu era anticipată și cunoscută nici de partenerii internaționali. Concluzia este că România și economia au fost conduse după două bugete. A fost unul prezentat în Parlament, cel care nu a fost asumat nici de premier nici de ministrul Finanțelor, și al doilea buget, cu toate informațiile reale, folosit pentru baronii locali. Este metoda folosită de Al Capone, cu două registre. Așa e situația și aici, astăzi.

Apar două întebări. Ce facem cu acest jaf? Cei nevinovați trebuie să plătească sau doar cei care au beneficiat după acest jaf din banii publici? Eu voi sesiza organele competente. În acești ani de zile, PSD a promovat măsuri economice și ne-a spus că vor curge lapte și miere. Nu a fost așa. Situația reală e mult mai gravă.

O altă concluzie e că totul a fost premedidat. Pe de o parte aveam indicii, pentru că își dădeau derogări de la legea responsabilității fiscale, astăzi vedem că în ultimii trei ani au fost afectate fundamentele economiei românești. Din păcate economie funcționează după principii, o decizie luată azi își vede efectele în viitor. Astăzi le vedem.

Încep cu bugetul. În ultimii 3 ani datele au fost schimbate discreționar. Bugetul național a fost într-un instrument în slujba partidului. Instrumentele erau rectificările bugetare. La început, bugetele păreau dimensionate OK. Rectificările luau banii și îi transferau către baroni. Nu se putea face fără complicitatea Comisiei de Prognoză și artificii contabile. Când am spus cifrele, m-au compătimit și s-au speriat dar partenerii erau fericiți că la București au un partener onest.

A doua problemă a fost revoluția fiscală, multe salarii au scăzut, nu s-au transferat contribuțiile pentru că ordonanța e încă în Parlament. Avem o gaură de 2 miliarde de lei la bugetul asigurărilor sociale de stat. Nu am auzit-o niciodată pe Olguța Vasilescu, care e guralivă, și ne dă lecții. Nu a spus nimic. Tot aici a fost și reducerea procentului către pilonul II de pensii, toate acestea au afectat economia. Și, desigur Ordonanța de Urgență 114, care a pus pe butuci șase sectoare din economie! Au mai fost discuții și despre TVA, când am ajuns aici erau peste 4 miliarde de lei TVA nereturnat. Avem planul să returnăm, nimeni nu va avea banii nereturnați.

Au mai fost discuții despre reforma în Sănătate. Legea Salarizării promitea că nu va crea haos. Dar, la Finanțe, un lucru descoperit a fost că avem după 10 luni o datorie către companiile care plătesc concediile (CNAS trebuie să dea banii pentru concedii). Avem deja o gaură de 1.8 miliarde de lei. Președintele CNAS și-a luat concediu, e bolnav, ironia sorții. Estimarea pentru 12 luni se duce spre 4 miliarde de lei dacă nu facem ceva. Toate informațiile de astăzi sunt în protocolul de predare primire pe care eu nu l-am semnat încă, pentru că vreau să adaug lucruri. Analiza continuă, voi semna după ce voi include totul.

Deși oamenilor li se spunea că va fi mai bine, oamenii au ales să plece din România. Un PIB care crește, dar care se împarte la mai puțini, dă impresia de bunăstare. Aceste diferențe dintre optimismul PSD și pesimismul instituțiillor internaționale. Nu ai cum să treci peste acest adevăr. Această creștere este pe consum. Fără investiții nu poți să crești consumul. Ca o concluzie aici, tot ce s-a întâmplat se reduce la a lua banii de la investiții și duși la baroni. Totul ținut într-un buget paralel.

La fiecare rectificare aveam indiciul că asta se întâmplă. Partenerii erau îngrijorați, vă spun că astăzi așa cum arată situația trebuie să ne facem prieteni din toți cei care ne pot ajuta cu finanțarea. Bineînțeles că unii intuiau situația, împreună vom găsi soluții. Despre buget pot vorbi ore în șir. Am o propunere să avem o conferință cu BNR, cred că ar fi o premieră să vedem cele două instituții prezentând situația. E o invitație pentru domnul guvernator.

Despre rectificarea bugetară:

Veniturile estimate pe primele nouă luni trebuie să fie la 249 miliarde de lei. Sunt la 228 de miliarde de lei, restul e gaură. De unde vine diferența? Jumătate reprezintă bani necolectați, cealaltă din fonduri europene. 11 miliarde sunt banii necolectați din economie, restul din exterior. Deficitul la 9 luni trebuia să fie la 2.28, azi e 2.84, mai mult decât trebuia să fie la finalul anului.

Pe cheltuieli, se vede foarte bine că banii pentru investiții nu sunt cheltuiți. Pare bizar că nu vrei să cheltuiești pe fonduri europene, dar banii sunt luați și duși către salarii. Nu a existat niciodată un interes pentru a investi, doar pentru a-i transfera. Mai am un slide, am tot discutat despre bugetul de pensii. În Parlament a fost o dezbatere, la 10 luni deficitul e de 2.9 miliarde de lei. Este o diferență de 6 miliarde doar la zece luni, la final va arăta mult mai rău dacă nu facem ceva. Deficitul o să fie în jur de patru la sută, peste patru la sută. Dacă nu facem nimic deficitul va fi peste patru la sută. Aici era cea mai importantă informație. La pensii v-am spus cum arată, 3.7. Acestea erau cifrele importante, bineînțeles că situația preluată nu este una fericită dar de fiecare dată vom încerca să găsim soluții. Rectificarea e primul obiectiv în acest mandat.

Sursa – Biziday

Continuă să citești

Naţional

Pensionarii ar putea primi tichete de masă! Care sunt condițiile

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Pensionarii ar putea primi în curând şi tichete de masă, asta în cazul în care un proiect recent ajunge să fie votat, iar condiţiile sunt uşor de îndeplinit.

Peste 4,5 milioane de pensionari ar putea beneficia şi de tichete de masă, pe lângă alte facilităţi ce le sunt acordate în prezent, potrivit unui proiect de act normativ, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Astfel, în cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Potrivit parlamentarilor care au propus acest proiect de lege, bonurile de masă ar urma să fie acordate unui număr total de 4.537.000 de pensionari aflaţi în evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice. De asemenea, printre beneficiari se vor număra şi cei aflaţi în evidenţele Caselor Sectoriale de Pensii, după cum precizează deputatul Ştefan Alexandru Băişanu.

De acestea (n.r.tichetele de masă) vor beneficia aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii, au transmis iniţiatorii actului normativ. Propunerea legislativă a fost respinsă în primăvara acestui an de Senat, aflându-se în prezent în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional”, a explicat acesta.

Continuă să citești

Naţional

Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunţă că „raportul 10 august 2018 va fi desecretizat în această săptămână”

Publicat acum

pe

FOTO – ANDREEA ALEXANDRU
loading...

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că dosarul protestului 10 august 2018 va fi desecretizat în această săptămână, fiind posibilă o informare pe această chestiune începând de miercuri. Vela a spus că sunt câteva proceduri care trebuie parcurse întrucât sunt implicate şi alte instituţii, transmite Mediafax.

Va fi desecretizat în această săptămână. (…) Este posibil în orice moment să-l desecretizăm. Sunt câteva proceduri în care sunt implicate şi alte instituţii. Dar răspunsul meu de ministru al Afacerilor Interne este „Cât mai repede. Până vineri, cel târziu”, a declarat Marcel Vela la Europa FM.

După desecretizare, publicul va vedea despre ce documente este vorba în dosarul 10 august 2018. Ministrul a subliniat că trebuie să comunice şi cu alte instituţii implicate pentru a primi aviz de desecretizare.

Eu sunt sigur că va fi foarte repede primit răspunsul, însemnând ore, nu zile. Începând de mâine (miercuri, n.r.), oricând este posibil să facem un comunicat pe această temă. Veţi afla toată derularea evenimentelor, implicarea instituţiilor şi tot ceea ce conţine respectivul raport”, a spus ministrul de Interne.

Marcel Ion Vela a declarat încă de la audierea din Parlament pentru avizul de numire în funcţia de ministru, că raportul privind protestele din 10 august 2018 trebuie desecretizat, chiar dacă nu conţine lucruri „extraordinare”.

Vela a spus că secretizarea raportului creează neîncredere în instituţiile statului.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare