Conectează-te cu noi

Politic

Vicențiu Știr, copreședinte ALDE Dej: ”Protocolul PSD-ALDE creează posibilitatea, nu obligativitatea…”

Publicat acum

pe

ALDE (2) stir vicentiu

Liderii PSD şi ALDE au semnat, ieri, un protocol de colaborare în vederea alegerilor locale. La nivel de Dej, nu s-au purtat încă discuții între reprezentanții partidelor.

Conform acestui protocol, ALDE şi PSD pot face alianţe în teritoriu doar împreună, PNL, MP sau alte partide fiind excluse de la astfel de ”înțelegeri”. Protocolul semnat ieri mai prevede că, în urma localelor, vor avea loc şi negocieri pentru alegerile parlamentare.

Potrivit documentului semnat, PSD şi ALDE vor încheia alianţe în plan local, acolo unde vor considera necesar, pentru alegerile din iunie 2016, inclusiv candidaţi şi liste comune în vederea maximizării rezultatelor electorale.

”Aşa cum sunt prevederile din acest protocol, cât şi din protocolul semnat de noi cu UNPR, se vede foarte clar că decizia finală este la nivelul organizaţiilor judeţene şi, respectiv, locale (…) Organizaţiile noastre locale nu vor putea încheia alianţe cu alte partide, gen PNL, PMP sau alte partide. Vor putea încheia alianţe cu ALDE şi UNPR sau, dacă cele trei organizaţii din comunitate hotărăsc altfel, pot încheia şi împreună (…) Ca să se încheie alianţă electorală în trei, trebuie să vrea toate cele trei partide”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.

De asemenea, PSD şi ALDE vor stabili după locale condiţiile de realizare a unei alianţe electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2016, se precizează în protocol.

La nivelul municipiului Dej, încă nu s-au purtat discuții între ALDE și PSD, respectiv UNPR – filialele locale. Vicențiu Știr, copreședintele ALDE Dej, spune că nu exclude varianta unei alianțe, însă menționează că ”acest protocol creează posibilitatea, nu obligativitatea creării de alianțe”.

”Acest protocol creează posibilitatea, nu obligativitatea creării de alianțe electorale și de susținere de candidați comuni. Desigur, nu excludem varianta unei alianțe, atât timp cât este benefică pentru cetățenii municipiului Dej. La ora actuală, nu au fost discuții despre alianțe nici cu PSD și nici cu UNPR Dej. În următoarele zile o să avem o ședință comună cu partidul, iar în funcție de ceea ce partidul va decide vom comunica poziția noastră”, a declarat pentru Dej24.ro copreședintele ALDE Dej, Vicențiu Știr.

Vă reamintim, PSD a semnat și cu UNPR un protocol de colaborare pentru alegerile locale din vară. Imediat după oficializarea înțelegerii, Nicolae Lazăr, președintele UNPR Dej, ne-a mărturisit că ”Încă nu am luat nicio direcție, la nivel de județ, dar pot să vă spun că eu doresc să îl susțin pe primarul în funcție, Morar Costan”. Vezi toate declarațiile pe marginea acestui subiect – AICI.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER