Sport
VOLEI | CS Unirea Dej a trecut de ”U” Cluj cu 3-1 – FOTO
Publicat acum
5 anipe
Echipa de volei Unirea Dej s-a impus cu 3-1, pe teren propriu, în fața formației Universitatea Cluj.
Partida dintre Unirea și ”U” Cluj – disputată ieri după-amiază, de la ora 18, în Sala Sporturilor Dej – a contat pentru a treia etapă a Diviziei A1 la volei masculin.
Elevii antrenați de Marius Dascălu și Tibi Szilagyi și-au adjudecat primele două seturi, 25-19, respectiv 25-23, însă l-au cedat pe următorul, 23-25. Uniriștii s-au impus în ultimul act, 25-21 și astfel au câștigat partida cu 3-1 și au obținut toate cele trei puncte puse în joc.
Pentru Unirea Dej urmează confruntarea din deplasare cu SCM Gloria Buzău. Partida este programată joi, 31 octombrie.