Sport
VOLEI | Derby între Unirea Dej și Știința Explorări Baia Mare, în al doilea meci din play-out
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișMiercuri, 27 martie, se vor disputa partidele din etapa a II-a a Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin, CS Unirea Dej urmând să întâlnească, pe teren propriu, formația CS Știința Exporări Baia Mare.
Meciul dintre cele două rivale va avea loc cu începere de la ora 18, în Sala Sporturilor din Dej.
Vă reamintim, etapa precedentă, CS Unirea Dej s-a impus în minimum de seturi în fața formației „U” Cluj și a obținut toate cele trei puncte puse în joc.
Elevii antrenați de Marius Dascălu și Tibi Szilagyi au încheiat prima parte a campionatului pe locul 7, cu 28 de puncte acumulate, în timp ce Știința Exporări Baia Mare s-a clasat pe locul 8, cu 14 puncte strânse. Turneul 7-10 va stabili doar ordinea din ierarhia finală a competiției. Asta pentru că deja sunt cunoscute cele două echipe retrogradate în Divizia A2: fosta campioană, Tricolorul LMV Ploiești, retrasă din campionat încă dinaintea primei etape și VCM Piatra Neamț, formație care a abandonat după turul sezonului regulat.