Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Weekend de foc pentru pompierii din Cluj! Au avut peste 160 de intervenții

Publicat acum

pe

Echipajele de intervenție ale ISU Cluj au desfășurat un număr de 166 de misiuni în perioada 3 – 5 noiembrie 2017.

Astfel, pompierii au intervenit și în 26 de situații în domeniul situațiilor de urgență, din care cinci pentru singerea incendiilor, un incendiu de vegetație uscată, o misiune de asistență persoane, cinci misiuni privind asigurarea măsurilor PSI la evenimente publice, o misiune de recunoaștere în teren, o misiune de salvare animale si 12 alte intervenții.

De asemenea, pompierii au intervenit și în 140 de cazuri privind urgențe medicale după cum urmează: șase intoxicații, opt afecțiuni cardiace, 37 traumatisme (nu din accidente), șase stopuri cardio-respiratorii, 64 afecțiuni medicale generale, opt transporturi interclinice medicale, șase accidente rutiere (prim-ajutor) și trei persoane asistate.

Au fost desfășurate și două intervenții pentru descarcerare urmare a accidentelor rutiere.

De asemenea, au fost continuate acțiunile de control inopinat privind prevenirea și stingerea incendiilor la cluburi și discoteci de pe raza județului Cluj. Astfel, cadre ale Inspecției de Prevenire au executat la acest sfârsit de săptămână, controale la unități de acest tip, fiind aplicate amenzi în cuantum de 10.300 lei.

Dintre intervențiile desfășurate a fost intervențiile pentru asigurarea măsurilor PSI în cazul a două accidente diferite în care au fost implicate autocisterne, unul pe raza localității Bucea și cel de-al doilea pe raza localității Fundătura. Din fericire nu au fost persoane rănite și doar cisterna avariată în localitatea Bucea avea încîrcătura în cisternă, respectiv combustibili auto, însă fără a înregistra scurgeri.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER