Conectează-te cu noi

Naţional

Ziua Mărţişorului, sărbătoare națională? Vezi PROIECTUL propus de un deputat

Publicat acum

pe

Un deputat a depus la Senat un proiect legislativ care prevede instituirea Zilei Mărţişorului, respectiv 1 martie, ca zi de sărbătoare naţională, pentru „oficializarea şi promovarea unei sărbători populare româneşti ancestrale incluse în patrimoniul universal în anul 2017”.

„Se instituie ziua de 1 martie- Ziua Mărţişorului, ca zi de sărbătoare naţională. Ziua Mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, prin organizarea şi/sau participarea, în ţară şi peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific, dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei. Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetere proprii în vederea organizării şi delurălii în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la art 2 în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, prevede propunerea legislativă.

De asemenea, Societatea Română de Radiofuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor putea include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători în ţară sau peste hotare.

Iniţiatorul proiectului legislativ, deputatul PSD Adrian Solomon, susţine că instituirea Zilei Mărţişorului ca sărbătoare naţională va conserva, transmite şi revitaliza practicile culturale asociate zilei de 1 martie ca element al patrimoniului cultural.

„Sărbătoarea populară a Mărţişorului marchează începutul anului agricol, odată cu sosirea primăverii, şi este asociată unor obiceiuri străvechi din atia carpato-balcanică întâlnite la români şi la unele popoare din această arie geografică. Ziua naţională a Mărţişorului va oferi un cadru propice conservării, promovării, punerii în valoare, transmiterii şi revitalizării practicilor culturale asociate zilei de 1 martie ca element al patrimoniului cultural imaterial definitoriu pentru poporul român şi comunităţile istorice româneşti din jurul graniţelor şi Balcani sau din diaspora emergentă şi factor de coeziune cultural-identitară”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Adrian Solomon aminteşte că mărţişorul a fost înscris în decembrie 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a dosarului multinaţional „Practicile culturale asociate zilei de 1 martie” coordonat de către România şi elaborat în comun cu Republica Moldova, Bulgaria şi Republica Macedonia.

„Mărţişorul reprezintă o marcă distinctivă şi un element specific de autenticitate a expresiei culturale tradiţionale româneşti. El constituie unul din cele şapte elemente româneşti incluse de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitţii, alături de -Doina-, -Ritualul Căluşului-,-Tehnicile tradiţionale de realizare a Scoarţei-, -Colindatul de ceată bărbătească-, -Tehnicile de prelucrare a ceramicii de Horezu- şi -Jocul fecioresc de Ticuş-”, a subliniat Solomon.

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.


Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER