Social-Cultură
Ziua Veteranilor din teatrele de operații, marcată la Dej – GALERIE FOTO
Publicat acum
11 lunipe
Astăzi, 10 noiembrie, în Garnizoana Dej, cu ocazia Zilei Veteranilor din teatrele de operații, în semn de recunoștință pentru jertfa maiorului (p.m) Iuliu-Vasile UNGURAŞ, erou căzut la datorie în teatrul de operații Afganistan, a avut loc o ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la mormântul acestuia din Cimitirul Mare Dej.
La această activitate au participat primarul municipiului Dej, Morar Costan, comandantul garnizoanei Dej, colonel dr. Munteanu Ioan, comandanții unităților militare din garnizoana Dej, reprezentanți ai Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități, reprezentanți ai Batalionului 265 Poliție Militară București, precum și membri ai familiei.
Ziua Veteranilor din teatrele de operații a fost instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014. În această zi se aduce un omagiu militarilor care au participat în misiuni în teatrele de operații, pentru recunoașterea sacrificiului, curajului și eroismului de care au dat dovadă.