Conectează-te cu noi

Naţional

11 februarie – Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112. Câte apeluri false au fost înregistrate în România

Publicat acum

pe

Ţara noastră face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică şi este una dintre puţinele ţări membre UE în care 112 este  număr unic  de urgenţă.

Eurobarometrele Comisiei Europene, referitoare la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România a făcut progrese remarcabile în administrarea şi dezvoltarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este organul central al statului, care administrează, exploatează, întreţine şi dezvoltă Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU).

Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate peste 14.600.440 apeluri. Dintre acestea 8.552.087 (58,57%) au fost false şi 6.048.353 (41,43%) reale. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.781.205 (60,28%), Poliţie – 1.364.808 (21,76%), ISU – SMURD – 933.62 (14,88%) şi Jandarmerie – 184.606 (2,94%).

Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,94 secunde şi a fost înregistrat în cazul a 93,6% din totalul apelurilor, la care timpul de răspuns a fost sub 10 secunde, situându-se la nivelul performanţelor europene în materie.

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Mureş si Gorj ocupă primele locuri ca procent din din totalul apelurilor.

Pe luna ianuarie 2017, din totalul de 1.199.680 apeluri, 552.256  (46.03% ) au fost reale şi 647.424 (53.97%) false.

Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 15.847 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112 (anul 2016 şi ianuarie 2017). Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în Teleorman, Bucureşti şi Prahova.

În urma campaniilor de educare şi informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 30 % şi se situează la circa 58 de procente, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european.

Anul trecut, de Ziua 112, specialiştii STS au colaborat cu responsabilii pentru programele ERASMUS din toate centrele universitare şi au postat afişe în spaţiile publice din facultăţi. iar studenţii au primit materiale de informare.

În contextul programului educaţional ”Şcoala altfel”, care s-a desfăşurat în vacanţa elevilor din luna aprilie 2016 (dar şi în alte date calendaristice), centrele de primire apeluri de urgenţă din Bucureşti şi din ţară au fost, din nou, gazdă pentru sute de copii şi părinţi dornici să se informeze cu privire la utilitatea şi corecta apelare a Numărului Unic 112.

În colaborare cu IGSU, SMURD, serviciile de ambulanţă şi inspectoratele şcolare judeţene, STS a fost partener în proiectul de educaţie medicală de prim-ajutor în şcoli din Bucureşti, Cluj şi Sibiu. Vara trecută, pentru al şaselea an consecutiv, în Tabăra Năvodari, operatoarele Centrului de Primire Apeluri de Urgenţă Constanţa au desfăşurat activităţi de educare-informare 112.

Au fost realizate şi distribuite materiale informative cu privire la utilitatea şi corecta apelare a Numărului Unic 112 şi, în mod special, cu privire la existenţa şi modalitatea de utilizare a noului serviciu de anunţare a urgenţelor de către persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire, înregistrate în SNUAU, prin mesaje scurte de tip SMS la numărul 113. Acestea au fost distribuite cetăţenilor în toată ţara.

STS a transmis comunicate şi informaţii de presă privind modul de funcţionare a Sistemului 112, statistici de apeluri, sancţiunile date pentru apelare abuzivă dar şi alte date publice solicitate de jurnalişti.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale continuă acţiunile de informare-educare pe tema 112, organizarea de vizite ale elevilor şi studenţilor în centrele de primire apeluri de urgenţă din Bucureşti şi din ţară, diseminarea de noi informaţii de interes public şi materiale de promovare, inclusiv prin intermediul reţelelor sociale.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER