Conectează-te cu noi

Politic

Cornel Itu, despre adoptarea proiectului de lege privind majorarea salariilor medicilor și bugetarilor

Publicat acum

pe

 

Cornel Itu Newww (3)

Începând cu data de 1 decembrie 2015 se majorează salariile întregului personal sanitar cu 25% și cu 10% salariile tuturor categoriilor de bugetari.

Ziua de 11 noiembrie 2015 mi-a adus bucurie şi satisfacţie în activitatea parlamentară. Adoptarea proiectului de lege privind majorarea salariilor medicilor şi a întregului personal sanitar cu 25%, precum şi a amendamentului iniţiat de deputaţi PSD privind creşterea salariilor tuturor categoriilor de bugetari cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, este un act de reparaţie şi justiţie socială important pentru români. Actul normativ pe care l-am votat cu toată convingerea, prevede, totodată, modificarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, în sensul asigurării unui cadru instituţional pentru includerea tinerilor specialişti din sănătate şi învăţământ în categoria persoanelor care pot închiria locuinţe realizate prin programele A.N.L.

Corecția adusă de proiectul de lege reprezintă o măsură de motivare financiară a personalului din sănătate și stoparea migrației personalului către străinătate sau mediul privat, unde salariile sunt mai mari. Serviciile publice de calitate pot fi oferite doar de către oameni motivați! PSD a urmat acest principiu, votând în Camera Deputaților, acest proiect de lege. Totodată, prin amendamentul adus de deputaţi ai Grupului Parlamentar al PSD, prin care se măresc salariile tuturor bugetarilor cu 10%, se urmăreşte motivarea angajaţilor din serviciile publice.

Guvernarea PSD a lăsat în urmă o situație financiară bună pentru România și ne dorim ca eforturile depuse începând din anul 2012 pentru relansarea economică să fie simțite de fiecare cetățean al acestei țări. Un sistem funcțional și corect nu poate fi susținut decât de oameni care se simt respectați și apreciați pentru munca lor. PSD își dorește ca medicii, profesorii, cercetătorii, specialiștii din administrație să rămână în România”, a transmis deputatul PSD, Cornel Itu.

Politic

PREMIERĂ – Vicențiu Știr și-a dat DEMISIA din funcția de secretar de stat!

Publicat acum

pe

Vicențiu Știr și-a dat demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Vă reamintim, Vicențiu Știr a devenit secretar de stat în Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în 26 octombrie 2017. Înainte de aceasta, dejeanul a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, poziție pe care a ocupat-o de la începutul lunii iunie.

Președintele ALDE Dej nu și-a motivat decizia și ne-a declarat doar că: ”După aproape un an de zile în care mi-am dăruit toată priceperea, experiența și mai ales timpul în slujba Administrației Centrale a Statului Român, am decis să-mi depun demisia. Mulțumesc pe această cale tuturor colegilor mei care mi-au fost alături în cadrul Guvernului și alături de care am reușit să dezvolt o echipă minunată din care cu mândrie am făcut parte. Mulțumesc, de asemenea, Filialiei Cluj precum și liderilor ALDE care au crezut în mine și care m-au susținut și m-au promovat în funcția pe care am ocupat-o. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis în nenumărate rânduri mesaje de susținere și care au participat activ la toate dezbaterile pe care le-am lansat, ajutându-mă în felul acesta să performez în demersul meu de înbunătățire a mediului de afaceri din România”.

ACTUALIZARE: Știr a postat și pe Facebook mesajul său. În același timp, în Monitorul Oficial a fost anunțată decizia ”privind eliberarea domnului Vicențiu Dorin Gavril Știr, la cerere, din funcția de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat” (M. Of. nr. 0090 din 30 Ianuarie 2018, Act nr. 36/30 Ianuarie 2018).

Continuă să citești

Politic

Parlamentar de lângă Dej, propus de PSD ministru al Apelor și Pădurilor

Publicat acum

pe

Un parlamentar care a lucrat mai mulți ani în municipiul Dej este foarte aproape de a deveni ministru al Apelor și Pădurilor.

Ioan Deneș (49 de ani), senator de Bistrița aflat la al doilea mandat, a fost propus de PSD ministru al Apelor și Pădurilor. Deneș a trecut de la PNL la PSD în 2014, după ruperea USL. Înainte, Deneș a fost consilier local în Beclean și consilier județean în CJ Bistrița.

În perioada februarie 2007 – decembrie 2012 a fost director comercial la SC Termotec SRL Dej, în perioada 1997 – februarie 2007 a deţinut funcţia de director comercial în cadrul SC Profing SRL Beclean, în timp ce între anii 1993 şi 1997 a fost profesor la un centru de plasament din Beclean.

Ioan Deneș a terminat studiile Universităţii Tehnice Cluj Napoca şi a obţinut definitivatul ca profesor în anul 1996.

Social-democratul s-a născut în comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, la numai 35 de kilometri de Dej.

Continuă să citești

Politic

Centura ocolitoare a municipiului Dej, o prioritate pentru deputatul Cornel Itu

Publicat acum

pe

Construirea centurii ocolitoare a municipiului Dej este o prioritate pentru deputatul dejean Cornel Itu, încă din anul 2013, de când a început să semnaleze în mod constant necesitatea și oportunitatea acestui obiectiv.

Având în vedere că Legea bugetului de stat pentru anul 2018 a intrat în dezbaterea comisiilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, am depus un amendament în care solicit suplimentarea sumei alocate Ministerului Transporturilor (la capitolul fonduri nerambursabile) cu suma de 25,4 milioane de euro în scopul construirii centurii ocolitoare a municipiului Dej.

În baza tuturor exemplelor, prognozei și a studiilor de trafic din domeniul infrastructurii rutiere este evident că o astfel de arteră de transport e vitală pentru dezvoltarea economică a zonei și reducerea poluării oricărui municipiu cu populație medie sau crescută. Pe de altă parte, orice mic incident care apare în momentul de față la intrarea sau la ieșirea din municipiul Dej, fie chiar și o banală pană de cauciuc, perturbează grav circulația rutieră (având în vedere că drumurile naționale pe aceste sectoare sunt prevăzute doar cu cu o bandă pe sens), blocând circulația pe distanță de kilometri, municipiul fiind situat la intersecția drumurilor naționale deschise circulației europene, DN 1C și DN 17 (punct de intersecție între municipiile Bistrița, Baia Mare și Cluj-Napoca)”, a declarat deputatul Cornel Itu.

Continuă să citești

RECLAMĂ

Facebook

loading...

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare