În diminețile reci, știm cu toții cât este de neplăcut să stăm în frig și să încercăm să degivrăm parbrizul de mașină cu racleta. În plus,...
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică, vineri, un proiect de Lege pentru pentru modificarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, MAI vrea interzicerea...
Proiectele pentru cele trei spitale regionale nu au fost trimise la Comisia Europeană (CE), a susţinut, vineri seara, comisarul european pe Politici Regionale, Corina Creţu, potrivit...
La an nou, promisiuni vechi. Într-un interviu dat la Pro TV, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a declarat cu nonșalanță că în 2019 vom...
După trei săptămâni de vacanță, elevii și preșcolarii se întorc la școală, luni, 14 ianuarie 2019. Nu vor frecventa foarte mult cursurile școlare, decât trei săptămâni,...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă că începând cu data de 1 septembrie punctul de pensie va fi de 1.265 lei, precizând că persoanele care nu au...
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, care ispăşeste o pedeapsă de peste 6 ani pentru corupţie, trebuie să primească 5.000 de euro daune morale...
Cel puţin 102.480 de ouă contaminate cu Fipronil, de la ferma avicolă din Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman, au ajuns în consum, spun reprezentanţii ANSVSA, care adaugă...
Factura la energie electrică va fi mai mare cu 5% pentru consumatorii casnici, scrie Radio Cluj. Jucătorii din piaţa energiei spun că taxa de 2% prevăzuta...
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi al depăşirilor...