Administraţie
GREVĂ GENERALĂ la Primăria Municipiului Dej. O parte din angajați și-au întrerupt activitatea – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișO parte dintre angajații Primăriei Dej și-au întrerupt în această dimineață activitatea, acțiunea sindicaliștilor dejeni făcând parte dintr-o grevă generală organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.
Astăzi, între orele 8:00 și 9:00, la nivel național a fost organizată o grevă generală, cu întreruperea programului de lucru. Și Sindicatul Edilica din cadrul Primăriei Dej a aderat la protest, fiind vorba de peste 200 de angajați ai instituției dejene.
Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), angajații din primării și consilii județene se consideră discriminați în raport cu cei din administrația centrală, care, spun ei, au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%.
Revendicările acestora fac referire la:
1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimina discriminările că din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.
2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală având venituri salariale brute apropiate că valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de baza ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.
4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016.
Potrivit președintelui Sindicatului Edilica din cadrul Primăriei Municipiului Dej, Horațiu Iosip, dacă revendicările sindicaliștilor nu vor fi onorate, aceștia vor organiza, pe data de 12 iulie, o nouă formă de protest, de această dată pe durata unei zile întregi, iar începând cu data de 19 iulie pe termen nelimitat.
Mai multe detalii, în materialul VIDEO de mai jos: