Social-Cultură
Dej | Au fost desemnați SOLDATUL și SUBOFIȚERUL ANULUI 2018 – ”Cei mai buni dintre cei mai buni” – FOTO/VIDEO
Publicat acum
6 anipe
În această dimineață, cu începere de la ora 9:30, a avut loc festivitatea de premiere a competiției ”Soldatul/ Subofițerul Anului” 2018.
În anul Centenarului Marii Unirii, etapa finală a competiţiei ”Soldatul/ Subofițerul Anului” 2018, pe Statul Major al Forţelor Terestre a avut loc în perioada 6-9 noiembrie în Garnizoana Dej. Pe parcursul celor trei zile, concurenții au parcurs probe teoretice şi practice constând în cunoaşterea noţiunilor de pregătire militară generală, evaluarea competenţelor la limba engleză, trageri cu armamentul de infanterie, demonstrarea abilităţilor şi deprinderilor în disciplinele Geniu, Apărare C.B.R.N., Comunicații, Topografie Militară, Instrucţie Sanitară, Instrucţie de Front şi pregătire fizică.
În această dimineață, cu începere de la ora 9:30, după intonarea Imnului Național al României, a avut loc festivitatea de premiere a ”celor mai buni dintre cei mai buni”, la sediul Batalionului 811 Infanterie „Dej”. În urma desfășurării probelor, la categoria ”Soldați/Gradați profesioniști”, pe locul III a fost desemnat cap. Florin Bostan – Divizia 4 Infanterie, poziția a doua a podiumului a fost ocupată de frt. Bogdan Gabor – Divizia 2 Infanterie, în timp ce titlul de ”Soldatul Anului 2018” i-a revenit cap. Daniel Mudure.
La categoria ”Subofițerul Anului”, pe locul locul III s-a clasat sg. Constantin Mihailescu – SMFT, în timp ce poziția a doua a fost adjudecată de sg. Flaviu Nicu – Divizia 4 Infanterie. Locul I și titlul de ”Subofițerul Anului 2018” a fost câștigat de plt. adj. Florin Dârjan. Cei șase câștigători au fost recompensați cu diplome, cupe, medalii, premii în bani, dar și cu diferite cadouri.
La finalul festivității de premiere au luat cuvântul subofițerul de comandă al Forțelor Terestre plt. adj. pr. Dan Oancea, subofițerul de comandă al Statului Major al Apărării plt. adj. pr. Florea Sas, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Gemina gen. de brigadă dr. Nicolae Tonu și col. în ret. Iulian Boeru, vicereședintele Fundației Sf. Mare Muncenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință (declarațiile lor în MATERIALUL VIDEO de mai jos).
Vă reamintim, competiţia ”Soldatul/ Subofițerul Anului” are ca scop identificarea, recompensarea şi promovarea celor mai bine pregătiţi militari – gradat sau soldat profesionist, respectiv subofiţer sau maistru militar – care să întruchipeze profesionistul capabil să lupte, să conducă, să instruiască şi să motiveze personalul din subordine pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin.
Citește și: