Social-Cultură
Un singur procuror de la Dej a soluționat, anul trecut, peste 1000 de dosare
Publicat acum
6 anipe
Un singur procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej a instrumentat în cursul anului trecut peste 1.000 de cauze, din care 158 au fost trimise în instanță.
Potrivit bilanțului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unitatea de parchet din Dej a soluţionat anul trecut 1.150 de dosare, dintre acestea 158 au fost trimise în judecată. Pe lângă această activitate, procurorul din Dej a reuşit să participe la 1951 şedinţe de judecată.
Potrivit analizei activității Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, deficitul de procurori continuă să rămână principala problemă la nivelul acestei instituţii. Conform bilanţului privind activitatea din 2018, la nivelul celor 21 de unități de parchet din raza de competență a Parchetului Curții de Apel Cluj sunt prevăzute 165 de posturi de procurori, însă doar 145 dintre acestea au fost ocupate efectiv, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 90,36 la sută. Dintre aceştia, 14 au o vechime mai mică de cinci ani, 59 au o experienţă cuprinsă între cinci şi zece ani, iar 21 de procurori au vechime cuprinsă între 10 şi 15 ani.
Pe parcursul anului 2018, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi unităţile de parchet din circumscripţie au soluţionat 39.832 dosare penale, mai puţin cu 312 faţă de 2017. Dintre dosarele soluționate, 4152 cauze au fost trimise în judecată prin rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
„Analiza datelor statistice din anul 2018 reflectă tendinţa de scădere a numărului de dosare înregistrate pe rolul unităţilor de parchet, în timp ce numărul de dosare soluţionate, dosare rămase în lucru, dosare soluţionate prin rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, inculpaţi trimişi în judecată, operativitatea (numărul de dosare soluţionate în termenul de un an de la data începerii urmăririi penale) se menţin între aceleaşi limite (cu uşoare creşteri)’’, explică procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Cluj, Ana Maria Edu.
Prin rechizitoriile întocmite au fost deferiți instanței de judecată 4.880 de inculpaţi, ceea ce reprezintă 0,29 la sută din populaţia celor patru judeţe în care are competenţă Parchetul Curţii de Apel Cluj (Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Maramureş şi Cluj). Din totalul persoanelor deferite instanţei, 2127 au fost acuzate de infracţiuni contra siguranţei publice, iar 905 pentru infracţiuni contra vieţii (omor, tentativă de omor). Pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu au fost deferiţi intanţei 63 de inculpaţi, iar pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei 85 de inculpaţi. În bilanţul prezentat recent se mai arată că faţă de 522 persoane cercetate de procurori din cele patru judeţe s-a dispus luarea măsurii reţinerii, iar faţă de 400 de inculpaţi s-a solicitat luarea măsurii arestului preventiv, măsură care a fost luată faţă de 347 de inculpaţi (86,75%). Din numărul total al inculpaţilor trimişi în judecată, 1.134 au fost recidivişti ori cunoscuţi cu alte antecedente penale. În documentul de bilanţ se mai menţionează că, în anul 2018, s-au dispus dispus soluţii de netrimitere în judecată faţă de 5.598 de suspecţi şi inculpaţi. Dintre acestea, faţă de 2.065 s-au dispus soluţii de renunţare la urmărire penală şi faţă de 3.533 s-au dispus soluţii de clasare. Prejudiciul total reţinut în sarcina inculpaţilor a fost de 77.499.729 lei, fiind instituite măsuri asiguratorii în valoare de 63.334.787 lei. Cât privește doar activitatea proprie a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aceștia au întocmit 11 rechizitorii. În analiza activității se arată că la sfârşitul anului trecut erau în evidență 38.726 de dosare cu autori necunoscuți.
Procurorii susţin că numărul mare de cauze cu autori necunoscuți (A.N.) este determinat de faptul că termenul de prescripţie este mare pentru anumite fapte şi, practic, aceste cauze cu A.N. se „rostogolesc” de la un an la altul.